Unui osândit care și-a primit sentința de condamnare la moarte nu-i mai arde să privească spectacolele de teatru.

Cel ce cu adevărat plânge nu va mai lua seama vreodată la desfătare, la mărire, la mânie, ori la furie.

Plânsul constituie durerea profundă a sufletului ce s-a pocăit, care adaugă zilnic o durere lângă alte dureri...

(Sfântul Ioan Scărarul, Scara Raiului, Editura Amarcord, Timișoara, 2000, p. 256)