Unui teolog care se plânge de necredința unor oameni

Durerea ta pentru necredința unora arată dragostea ta față de Hristos. Știi și tu că durerea este una din expresiile cele mai des întâlnite ale dragostei.

Sunt multe adevăruri amare în scrisoarea ta. Departe de noi, însă, deznădejdea. Deznădejdea e zestrea morții, pe care necredincioșii o primesc cununându-se cu moartea.

Au fost și vremuri grele pentru Biserica lui Hristos, însă nici luptătorii nu s-au plecat, nici lupta nu a fost pierdută. Numai să citești la Sfântul Vasile cel Mare imaginea stării de atunci din Biserică și din lume, imagine neagră ca o noapte neagră pe o mare înviforată. Părea că e aproape sfârșitul lumii și că Judecata de Apoi este pe cale să vină; dar iată că de atunci au trecut în zbor vreo șaisprezece veacuri. Credința lui Hristos nu doar că nu s-a stins, ci a cuprins tot globul pământesc și a luminat toate marginile lumii. Și cu toate că nu le-a luminat pe toate deopotrivă, razele ei au ajuns totuși pretutindeni, fie de-a dreptul, fie pieziș.

Acum câteva zile a fost la mine profesorul Manning din New York. Suflet bogat, plin de cunoaștere pământească și totodată plin de credință. L-am întrebat despre credința la studenții americani.

Eu – zice – știu că credința lui Hristos e o putere nebiruită. Precum mercurul în barometru, această putere se ridică și se coboară, însă nu se împuținează. Oamenii superficiali și neștiutori se înșală crunt atunci când prorocesc pieirea creștinismului. Cu o sută de ani în urmă, când științele naturii începuseră să ia mare avânt, în Universitatea P. s-au înscris numai cinci studenți la Facultatea de Teologie. Numai cinci, auziți? Și când s-au înscris aceștia cinci, ceilalți studenți râdeau de ei, zicând: „Voi nu vedeți că s-a terminat cu credința?”. Iar acum, după o sută de ani, în aceeași universitate, la științe teologice sunt înscriși câteva sute de studenți.

Uite ce zice un american despre americani. Iar tu, sârbule, uită-te câte sute de teologi sunt doar în facultatea voastră de teologie! Peste două sute. Oare necredința, sau credința celor două sute de tați și două sute de mame ale voastre v-au adus în școala duhovnicească? Credința, fără îndoială.

Iar faptul că unii dintre creștini au căzut din credință, pentru cine e o nefericire afară numai pentru ei înșiși? Oare necredința lor va face netrebnică credința lui Dumnezeu? Așa întreba eroicul apostol al lui Hristos în cele dintâi zile ale istoriei noastre, care acum a împlinit nouăsprezece veacuri. Aceste numeroase veacuri au dat dreptate perspectivei lui luminoase asupra viitorului. Însușește-ți și tu această luminoasă perspectivă apostolică asupra viitorului creștinismului. Încearcă să scrii despre Biserică o lucrare cu titlul: Carul triumfal al lui Hristos.

Durerea ta pentru necredința unora arată dragostea ta față de Hristos. Știi și tu că durerea este una din expresiile cele mai des întâlnite ale dragostei.

Să te păzești bine, însă, ca nu cumva să îi urăști pe cei care nu cred. Acest lucru ar fi pentru tine vătămător, iar pentru ei, nefolositor. Tu să te uiți la ei cu compătimire, ca la niște călători care au fost atacați la drumul mare de tâlhari ascunși și au fost jefuiți. Să îi compătimești precum compătimești săracii de pe stradă. Și să te rogi pentru ei. Vei fi misionar. Prima regulă a misionarismului să îți fie: trebuie să te rogi lui Dumnezeu pentru cei căzuți din credință. Harul lui Dumnezeu să fie cu tine!

(Episcopul Nicolae VelimiroviciRăspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, Editura Sophia, București, 2002, pp. 11-13)

De la același autor

Ultimele din categorie