În Alexandria Egiptului era un argintar slăvit foarte în toată cetatea acea, pentru meșteșugul mâinilor lui. La acesta a venit o femeie, rugându-l pe el să-i facă o podoabă pe cap, spre înfrumusețarea trupului ei. Și, făcându-se între dânșii întrebare și vorbă, a început femeia a grăi cele necuviincioase, spre desfrânare și tulbura pe argintar cu gânduri asupra ei. Și, întrucât s-a făcut drăcească robie spre păcat, și-a adus aminte argintarul de cuvântul Evangheliei, mai înainte de a se porni spre păcat, la acel loc ce zice: "De te smintește pe tine mâna ta cea dreaptă, tai-o pe ea, sau ochiul, scoate-l pe el. Că mai bine îți este ție cu un mădular ciung să intri întru Împărăția Cerului decât, întregi mădulare având, să fii aruncat în iazul cel de foc." Și, căutând spre femeie i-a zis: "Îndepărtează-te puțin de mine, că vreau să fac cele poruncite nouă." Și scoțându-și cuțitul, s-a lovit pe sine în ochiul drept și a zis: "Vezi, Doamne, că păzitor poruncii Tale sunt. Că dacă îmi va trebui cândva ajutor de la Tine, să nu te depărtezi de la robul tău." Și, văzând femeia fapta făurarului, a fugit de frică și s-a dus la casa sa, prin rana făurarului mântuindu-se de păcat.

Deci cel ce stăpânea Alexandria atunci, era un prigonitor cumplit asupra creștinilor. Căci, cu îngăduirea lui Dumnezeu, turcii stăpâneau Egiptul și în tot chipul chinuiau pe creștini, poruncindu-le lor să se lepede de Hristos și să primească credința lor. Deci, așa a socotit acel rău stăpânitor: a chemat pe episcopul, care era învățătorul creștinilor, și i-a zis lui: "Ascultă, o, episcope, între cuvintele Hristosului tău, s-au zis și acestea: De aveți dreapta credință în voi și în Mine, veți zice muntelui acestuia ridică-te, de te aruncă în mare; și va fi vouă. Iată, dar, este aici muntele, cel de toți văzut lângă cetatea aceasta, al cărui nume este Adar. Deci, acum, de este Dumnezeu acel Hristos, Căruia voi Îi slujiți, și, credința pe care voi o țineți, o socotiți, a fi mai bună decât toate, ieșiți la muntele Adar și ziceți cuvântul Domnului Dumnezeului vostru; și de vă va asculta pe voi și se va arunca în râul Nilului, atunci, în slobozenie veți fi și veți sluji lui Hristos al vostru și, afară de acesta, încă și noi vom crede, iar de nu, apoi toată bogăția creștinească se va lua la visteria împărătească, iar voi toți veți curăți gunoaiele din cetatea aceasta".

Atunci, episcopul, a răspuns: "cuvântul pe care l-ai grăit covârșește cu totul neputința noastră. Însă nu pentru noi, că toți suntem nevrednici de un lucru ca acesta, ci pentru hulirile tale, pe care le grăiești asupra Domnului nostru Iisus Hristos, lasă-ne nouă opt zile ca să ne rugam Domnului și credem că nu ne va trece cu vederea, pentru rugăciunile robilor Săi. Că scris este, că voia celor ce se tem de El o va face și rugăciunea lor o va auzi și-i va mântui pe dânșii (Ps. 144, 19), că au nădăjduit spre Dânsul." Acestea auzindu-le, barbarul cel fără lege a râs, zicând: "Eu am socotit că veți arăta tulburare și o parte din averea voastră o veți da la visteria împărătească, dar voi îndrăzniți lucrul acesta, pe care nici Mahomed al nostru nu-l poate face, el care este solul lui Dumnezeu și în care cred toți arabii și i se închină." Și i-a slobozit pe ei cu mânie, scriind zilele cele hotărâte pe care le-au cerut.

Iar episcopul, adunând pe toți creștinii din cetăți și din toate hotarele, până la trei mii de bărbați, afară de femei și de copii, le-a vestit lor încercarea cea cu rău meșteșug a stăpânitorului prigonitor, precum că a poftit nu numai averea, ci și viața tuturor creștinilor voiește să o risipească. Și, spunându-le lor și cele despre munte degrabă le-a poruncit lor să se întristeze și toți împreună să se roage și privegheri de toată noaptea să facă înaintea lui Dumnezeu.

Deci, s-a apropiat de episcop femeia aceea și i-a spus lui de făurarul cel mai sus zis, mărturisindu-și lui cea mai înainte pomenită a ei ispitire și credința cea tare în Hristos a aceluia, că, adică, nu s-a lăsat înșelat de cuvintele ei cele desfrânate și înșelătoare și nu s-a cruțat pe sine, ci ochiul său cel drept și-a scos. Acestea auzindu-le, episcopul s-a minunat și nu l-a aflat pe el cu cei ce veniseră la sobor și a trimis după dânsul, la casa în care trăia. Deci, venind el, i-a zis lui episcopul: Frate, o ispită mare a venit asupra noastră de la cei ce ne urăsc pe noi." Și i-a spus lui pe rând toată încercarea prigonitorului. Iar el a zis: "Stăpâne, noi datori suntem să ne rugăm, că la oameni aceasta este cu neputință, dar la Dumnezeu toate sunt cu putință." Deci, a treia zi, s-au suit la muntele Adar și l-au înconjurat pe el de trei ori, purtând cruci. Și, stând ei în preajma muntelui, a chemat episcopul pe acel mai înainte zis făurar și i-a zis lui: "O, fiule, acum ți se cade ție să arăți puterea credinței tale, ca să se rușineze prigonitorul cel ce se lăuda cu idolii săi, ca să întărească stâlpii Bisericii lui Hristos și să se potolească tânguirea creștinilor. Atunci, plecându-se făurarul înaintea episcopului, s-a apropiat de munte și s-a rugat lui Dumnezeu, zicând: "Doamne Iisuse Hristoase Dumnezeul nostru, ascultă rugăciunea robilor Tăi, și nu da pierzării turma Ta, în mâinile vrăjmașilor Tăi ce ne urăsc pe noi, zicând: Unde este Dumnezeul vostru? Tu ești Dumnezeul nostru, Care ai poruncit Apostolilor Tăi, zicând: De aveți credință ca un grăunte de muștar, nu vă îndoiți a zice muntelui acestuia, Ridică-te și te aruncă în mare, și va fi vouă. Și, acum nu pentru noi, Doamne, nici nouă, ci numelui Tău celui sfânt dă-i slavă." Și acestea zicând el, s-a cutremurat locul și s-a mișcat muntele și au căzut cu fața la pământ toți oamenii și s-a făcut mult țipăt în cetate, că se sfărâmau palatele și cădeau zidurile.

Și au ieșit oamenii și au văzut minunea cea înfricoșătoare, cum muntele se ducea de la locul său în râul Nilului și toți, căzând, se rugau creștinilor să potolească muntele din mersul său, ca să nu se strice palatele și cealaltă parte a cetății. Și răspunzând episcopul a zis: "Nu, fraților, nu s-ar cuveni. Că nu este lucrul nostru, ci a voastră voire, ca să ne îngreuiați pe noi cu certările voastre. Dar, în încercarea noastră, ne-a cercetat pe noi Domnul. Și, iată, se apropie muntele de râul Nilului". Și atunci au făgăduit toți că se vor boteza. Deci, s-a rugat episcopul lui Dumnezeu și a stătut muntele și a încetat cutremurul pământului.

Și mulți barbari au crezut în Sfânta Treime și s-au botezat. Iar cei necredincioși au dat legământ în scris ca, de atunci și până în veac, să nu facă prigoană creștinilor, ca ei să poată trăi în credința lui Hristos. Și s-au scris acestea spre folosul creștinilor precum ca celui ce crede, i se dau de la Dumnezeu toate cererile, dând har credincioșilor întru slava Lui, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

(Proloagele, volumul 1, Editura Bunavestire, pp. 139-140)