Mă întrebaţi dacă nu cumva greşiţi continuând să duceţi jugul conducerii? Nu! Sunteţi obligaţi să-l duceţi până când autorităţile vă vor spune „ajunge”. De vreme ce ele nu numai că nu vă spun acest lucru, dar, mai mult, vă încredinţează o nouă sarcină, cunoscându-vă neputinţele trupeşti, atunci nu trebuie deloc nici în minte să vă puneţi întrebarea: nu trebuie, oare, să renunţ la osteneli? Aţi putea găsi un motiv pentru a renunţa la ele - preferinţa lucrării lăuntrice faţă de aceasta exterioară este un motiv convingător: căci lucrarea lăuntrică nu are preţ şi nimic nu trebuie să preferăm înaintea ei; însă a renunţa chiar şi pentru ea la ostenelile care vă sunt încredinţate s-ar putea numai în cazul în care aceste osteneli ar împiedica-o şi ar distruge-o. Şi nu putem spune acest lucru. În suflet vă arde neîncetat rugăciunea către Dumnezeu. Nu au împiedicat-o, aşadar, treburile săvârşite? Trebuie să afirmăm că nu o împiedică dacă adăugăm la ele ceva. Treburile acestea sunt numai în aparenţă lumeşti, iar în esenţă nu au însuşire pământească. De aceea, trudindu-ne asupra lor, după cât se pare, putem să nu fim departe de Domnul. În acelaşi timp, aflarea sufletului cu Domnul, în care constă toată esenţa lucrării lăuntrice, nu depinde de noi. Domnul cercetează sufletul, iar sufletul se află cu El şi este încălzit de El. Îndată ce Domnul Se depărtează, sufletul rămâne pustiu şi nu stă deloc în puterea lui să-L întoarcă la sine pe Bunul Proniator al sufletelor.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Sfaturi înțelepte, Editura Egumenița, Galați, p. 44)