Cuvântul ca formă imperfectă de comunicare – Întâlnire cu „Ucenicii Sfântului Nicolae” din parohia Aroneanu

Reflecții

Cuvântul ca formă imperfectă de comunicare – Întâlnire cu „Ucenicii Sfântului Nicolae” din parohia Aroneanu

Am început ziua prin a mă întreba; ce este comunicarea? Cu toții credem că știm acest lucru. Putem răspunde, grăbit și superficial, ceea ce am învățat la școală la ora de anatomie sau de comunicare: comunicarea implica un emițător, un receptor, un canal de comunicare, un cod și un feed-back. Daaa... Așa este. Dacă este așa de simplu, de ce totuși, oamenii nu se înțeleg între ei? De ce unii spun una și cei care ascultă înțeleg alta? De ce auzim atât de des cuvintele: ți-am spus de atâtea ori dar tu nu înțelegi niciodată? Sau: tu înțelegi întotdeauna numai ce vrei tu. Comunicarea nu este un lucru atât de simplu pe cât se pare. Lipsa unei bune comunicări a dus la conflicte diplomatice și nu de puține ori, chiar la războaie. În familie, duce la neînțelegeri, la suferințe și chiar la divorț, și așa mai departe. Nu este chiar atât de ușor pe cât pare să ne înțelegem între noi. „De parcă n-am vorbi românește!”

Pentru a aprofunda această temă și pentru a face câteva exerciții de comunicare, am mers câțiva tineri atoreni, sâmbătă, 13 februarie 2016, în parohia Aroneanu-Iași, pentru a-i întâlni pe „Ucenicii Sfântului Nicolae”, un grup de copii și tineri din parohie.

Am experimentat prin exerciții ascultarea, observarea și comunicarea. Tinerii s-au simțit cel mai confortabil în postura de a asculta, nu întâmplător părintele Cleopa repeta: avem două urechi și o singură gură, pentru a asculta de două ori mai mult decât vorbim.

Foarte important este dialogul cu noi înșine. Dialogul interior în care ne întrebăm și ne răspundem pentru ca mai apoi să avem un dialog cu celălalt. Fără o cunoaștere de sine nu putem să-i cunoaștem nici pe ceilalți. Dar cunoașterea de sine presupune schimburi de idei, afirmații, critici, corecții, reflecții interioare. O schimbare de atitudini are la bază o înnoire a gândirii. Creștinii ortodocși sunt privilegiați căci au la îndemână spovedania, Sfânta Împărtășanie, rugăciunea, „leacuri” verificate de secole pentru rănile sufletești ale omului.

Am observat în urma unui joc cu tinerii că suntem tentați să rezolvăm problemele date fără a ne sfătui, fără a întreba. Astfel, de multe ori, eșuăm. Pentru a comunica bine este nevoie și de smerenie. Dorim să reușim singuri? De ce? Nu dorim să împărțim succesul cu altcineva? Lucrând în echipă șansele de reușită sunt mult mai mari, iar atmosfera care se creează, de comuniune, aduce bucurie.

În timpul sesiunilor organizate cu tinerii aroneni ne-am întrebat și de ce țipă oamenii, de ce țipăm unii la alții? Cineva a spus că acest lucru se datorează distanței enorme dintre inimele noastre. Cum să ne mai auzim dacă inimile noastre sunt atât de departe unele de altele?

Îndrăgostiții nu țipă unii la alții căci au inimile aproape și se se aud bine una pe alta.

Ne-am oprit apoi asupra prejudecăților, și ele un obstacol în calea comunicării. Pre-judecată: judecată făcută înainte, judecată făcută despre ceva sau cineva înainte de a-l cunoaște. Comunicăm deficitar și din cauza fricii. Ne este teamă să nu greșim, să nu se râdă de noi. Orgoliul nostru n-ar suferi așa ceva. Mai bine să tăcem. De ce să risc? Iată că din nou mândria apare ca piedică în calea comunicării. Am tras concluzia că arta comunicării se învață exersând spiritul căci comunicarea este în primul rând o problemă spirituală. Dacă nu învățăm să comunicăm corect și bine, ne semnăm sentința la neîmplinire.

La finalul acestui training am simulat o sală de judecată cu toate rolurile pe care le îndeplinește fiecare în cursul unui proces.

Ne-am dat seama la finalul acestui exercițiu cât de ușor judecam fără a avea toate datele unei judecăți corecte. Este nevoie să luăm în calcul și circumstanțele atenuante care au dus la săvârșirea unei fapte. Spre finalul întâlnirii am tras cu cu toții concluzia că atașăm prea repede etichete oamenilor pe care abia ce i-am cunoscut sau pe care nici nu-i cunoaștem.

Am pus punct și virgulă întâlnirii noastre pentru că vor mai urma și altele. Ultimul gând, gândul cu care am plecat spre casă a fost acela că rugăciunea este unul din secretele bunei comunicări. Ea ne specializează mai ales în ascultare iar ascultarea este apogeul comunicării.

(Vasile Bostan, ATOR Iași)

Citește despre: