Text și context

În centrul narațiunii evanghelice din cea de-a doua duminică după Paști se găsește, aparent, controversatul Toma. În realitate, însă, personajul principal e tot Hristos. Cel care i Se arată ucenicului spre încredințare. Cele prezentate aici vin să completeze tabloul unei narațiuni anterioare. Una în care Înviatul s-a arătat celor zece dintre cei unsprezece care mai rămăseseră. Toma nu era acolo. Fascinat de mărturia lor, el cade totuși pradă unor îndoieli. Le exprimă. Își dorește un contact direct, nemijlocit cu Cel răsărit din groapă. Vrea să-L pipăie. Spre a-și spulbera orice îndoială.

Toma și Hristos

Nu i se refuză acest drept. Învățătorul i Se arată. Intră din nou prin ușile încuiate, spre uimirea discipolilor și se adresează ucenicului îndoielnic. Nu are nimic de ascuns. Învierea e un fapt real și deplin, necosmetizat. Ca atare, cel cu pricina e invitat să se apropie, să vadă rănile cuielor, să pipăie și să se fortifice astfel în credință. Uimit și copleșit deopotrivă, ucenicul exclamă: „Domnul meu și Dumnezeul meu!”. O mărturie sublimă, ce surprinde prin sinceritate, spontaneitate și deplinătate. 

Fericit ești tu că ai văzut și ai crezut!

Concluziile Îi aparțin Înviatului. Ele vin să laude și să consfințească sinceritatea credinței lui Toma. Totodată, arată că există și alte forme de credință apreciate de Dumnezeu. Unele chiar mai mult decât cea a ucenicului avut în vedere. În acest sens trebuie înțelese cuvintele: „Fericiți cei ce nu au văzut și au crezut”. Fortificat de această încredințare, Toma nu va rămâne într-o ipostază contemplativă pentru restul vieții. Dimpotrivă. Se va dovedi extrem de pragmatic. Activitatea sa de pe coastele Malabarului vine să vorbească despre forța și energia mărturisirii Învierii pe care a fost în stare să o aducă. Va pecetlui cu viața crezurile sale. Într-o manieră teribil de dureroasă. Cei care ați fost la biserica din Densuș vă aduceți aminte de acel sfânt reprezentat purtându-și pielea în băț. El este. Conform mărturiilor, a deranjat atât de tare conducătorii lumești de atunci încât, în nădejdea că-l vor opri și-i vor descuraja pe oameni să-l urmeze, l-au jupuit de viu. A răbdat, însă, fără crâcnire chinurile. Căci, odată ce l-ai văzut pe Hristos înviat, nu te mai sperie multe lucruri și nu mai dai importanță realităților cotidiene, atât de mărunte oricum. Ești sigur că dincolo ta așteaptă veșnicia. Cu ochii inimii ațintiți într-acolo, mergi fără poticnire. Accidentele de parcurs sunt doar mici halte, menite a te fortifica. În niciun caz nu se constituie într-o fundătură. 

În loc de concluzii

Alături de Toma suntem și noi chemați să ne apropiem de Înviat. Dacă lui i s-a oferit privilegiul de a-L putea pipăi, noi avem un beneficiu și mai mare. Putem să-L gustăm. În chip euharistic. Să ne încredințăm prin prisma simțurilor interioare ale credinței de realitatea prezenței Sale eterne. Îndoielilor noastre le răspunde Domnul tot cu blândețe. Și cu invitația de a ne apropia, spre a pune degetul în rănile lui și a ne fortifica astfel în actul sublim al credinței. Îndrăzniți!