00:12- Înainte de toate vreau să-i mulţumesc lui Dumnezeu pentru cinstea pe care mi-a dat-o de a fi în prezenta Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan şi a sfinţiilor voastre. A fost dorinţa mea de foarte mult timp să răspund învitaţiei lansate de Înaltpreasfinţia sa, mai întâi, cât timp a fost la Craiova şi apoi aici la Iaşi, însă până acum mai multe împrejurări nu mi-au permis să dau curs acestei chemări.

Îl cunoaştem pe Înaltpreasfinţia sa de mai mulţi ani, îl respectăm şi îl preţuim foarte mult. Poate că a fost providenţa divină să nu mă duc la Craiova, ci să vin la Iaşi, unde cred că viaţa religioasă este mai puternică şi mai pătrunzătoare. Pe drum spre Moldova nu m-am putut abţine să nu mă gândesc la Sfântul Paisie Velicicovschi şi la nenumăraţi Sfinţi ai Bisericii noastre, care au trăit pe aceste meleaguri. Din acest motiv şi din multe altele pe care acum nu le pot enumera, dau slavă şi mulţumire lui Dumnezeu. Şi dându-i mulţumire şi salvă Lui, pentru Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan şi pentru dumneavoastră toţi, sper să fiu vrednic să mă împărtăşesc de darurile spirituale cu care v-a învrednicit Dumnezeu şi pe care le oferiţi dumneavoastră. Deoarece Biserica nu este altceva decât împărtăşirea darurilor Duhului Sfânt.

03:14- Intrăm în această comuniune de har mulţumind lui Dumnezeu pentru darurile oferite tuturor mădularelor trupului lui Hristos. Aşa ne învaţă Tradiţia Bisericii să facem aceasta în timpul Sfintei Liturghii, chiar în mijlocul Sfintei Luturghii. Nu trebuie să uităm că Sfânta Liturghie, înainte de toate, nu este altceva decât o mulţumire adusă lui Dumnezeu, Sfinţilor Săi şi în special Maicii Domnului, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. De aceea, atunci când aducem mulţumire lui Dumnezeu, pentru toate lucrurile pe care ni le-a oferit şi pentru toate câte a făcut pentru noi şi pentru toate mădularele trupului Său, care este Biserica, devenim oamenii mulţumirii lui Dumnezeu pentru binefacerile primite de la El. Oricine aduce mulţumire continuu lui Dumnezeu pentru binefacerile primite de la El, pentru om şi pentru toţi ceilalţi membri ai trupului lui Hristos, este vrednic de mântuire. Trebuie să mai spun că învăţându-ne să aducem mulţumire lui Dumnezeu în mod continuu, ne învrednicim de o adevărată şi continuă pocăinţă, care nu are sfârşit pe pământ.

05:29- Nu am primit duhul lumii acesteia, zice Sfântul Apostol Pavel, ci duhul lui Dumnezeu pentru a şti şi a cunoaşte binefacerile oferite nouă de către Dumnezeu şi a-i mulţumi pentru ele. De aceea, aduncând continuu mulţumire lui Dumnezeu ne păstrăm sufletul smerit. Şi acest suflet smerit stârneşte, atrage în noi darurile lui Dumnezeu în mod continuu. Şi ajungem să fim dornici să aducem mulţumire tot timpul lui Dumnezeu, din ce în ce mai mult, chiar şi pentru fiecare suflare de aer pe care noi o inspirăm, aşa cum citim în rugăciunile din Taina Sfântului Botez. Şi cu cât îi mulţumim lui Dumnezeu, cu atât mai mult El ne deschide ochii sufletului nostru, pentru a vedea toate binefacerile făcute de El cu noi şi darurile oferite nouă. Dar vine un moment în care nu mai suntem în stare să aducem mulţumire lui Dumnezeu, aşa cum ne-am dori. Şi ne pocăim pentru că El este vrednic de mai mult decât suntem noi în stare să-i oferim. Şi aceasta este adevărata pocăinţă, care nu va avea niciodată sfârşit pe pământ.

07:39- Aşadar, dacă suntem oamenii care îi aducem cu adevărat mulţumire lui Dumnezeu, „evharisto” (mulţumire, n.n.), aşa cu ne spun textele Sfântului Apostol Pavel, suntem vrednici de mântuire. Am spus doar câteva cuvinte încercând prin acestea să-i mulţumesc bunului Dumnezeu pentru această minunată ocazie de care m-a învrednicit să fiu acum cu dumneavoastră.

08:35- Cred că cele mai puternice căi prin care ne putem apropia mai mult de lumină şi a ne îndepărta de întuneric sunt acestea: mai întâi de toate ar trebui să avem cuvântul lui Dumnezeu, care să locuiască în noi din belşug, aşa cum recomandă Sfântul Apostol Pavel. Cuvintele Sfintelor Evanghelii deţin autoritatea absolută. Sunt lumina vieţii şi constituie o judecată pentru noi toţi. Atunci când ne examinăm pe noi înşine şi ne plasăm în lumina poruncilor Lui şi a cuvintelor rostite de El, atunci cu siguranţă vom şti două lucruri: vom cunoaşte infinita Lui iubire, cu care ne-a iubit până la sfârşit, vom cunoaşte măreţia sacrificiului Său pentru noi; pe de altă parte vom cunoaşte nemărginita sărăcie, la care ne-a condus căderea noastră. Şi în tensiunea acestei înţelegeri Îi vom oferi pocăinţa bineplăcută lui Dumnezeu. Aceasta este prima cale.

11:17- A doua este numele Lui. Ne-a dăruit numele Său care este mai presus decât toate numele din cer şi de pe pământ, prin care noi putem fi mântuiţi. Chemând neîncetat numele Lui, noi întrăm în prezenţa Lui, în Duhul Lui, pentru că numele nu poate fi separat de Persoana Sa. Şi când întrăm în prezenţa Lui, în Duhul Lui, Acesta şterge toată răutatea, toată „rugina” pe care am acumulat-o în această lume. În Epistola către Tesaloniceni a Sfântului Apostol Pavel se zice că, atunci când Domnul va veni în Ziua cea de Apoi, duhul prezenţei Sale îl va înfrânhe pe Antihristul. Şi acest duh al Antihristului este deja prezent acum în vieţile noastre, aşa cum spunea atunci Sfântul Pavel. Aşadar, prin chemarea continuă a numelui Lui, eliminăm această prezenţă negativă a vrăjmașului din viaţa noastră şi bineînţeles că îmbogăţim prezenţa harului dumnezeiesc în noi.

13:41- Încă de la început, în această lume sunt două tendinţe: tendinţa oamenilor drepţi, începând cu Abel, fiul lui Adam, care a continuat cu toţi drepţii Vechiului Testament şi a ajuns până la apogeul atins prin Maica Domnului, continuând în Noul Testament prin Sfinţii Apostoli şi prin Sfinţii din toate timpurile, până la cea de-a doua venire a Mântuitorului nostru Iisus Hristos; de asemenea, este tendinţa celor păcătoşi, tendinţa oamenilor simpli, începând cu Cain, cel care si-a ucis fratele, până la exemplele negative din toate timpurile, până la Iuda şi cele care vor fi până la sfârşitul lumii. Şi cu cât ne apropiem de sfârşitul veacurilor, cu atât tensinile dintre cele două tendinţe devin din ce în ce mai puternice. De aceea în Cartea Apocalipsei se spune: „Lasă-l pe păcătos să mai păcătuiască încă şi pe cel care mai sfinţeşte să mai sfinţească încă”. Aşadar, din dorinţa de a elimina prezenţa negativă a vrăjmaşilor din viaţa noastră, continuăm să înfruntăm atacurile vrăjmaşului invocând numele Domnului: „Iară şi iară...”.

16:27- Am vorbit despre prima cale, despre a doua cale şi mai există şi o a treia cale care este şi cea mai importantă pentru noi, ca slujitori ai Domnului. A treia cale este Sfânta Liturghie, acest mare dar pe care Dumnezeu ni l-a făcut nouă. În timpul Sfintei Liturghii noi întrăm în puterea tainei Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Ni se oferă posibilitatea, în Sfânta Liturghie, să schimbăm viaţa noastră limitată cu viaţa fără de sfârşit a lui Dumnezeu. Noi oferim lui Dumnezeu o bucăţică mică de pâine şi puţin vin, aparent fără de nici o însemnătate în ele însele. Dar ce le face aşa de importante este ceea ce noi punem în aceste daruri: toată credinţa noastră, toată pocăinţa noastră, toate aşteptările pe care noi le avem către Dânsul, toată dragostea noastră, toată viaţa noastră, pe toate acestea le punem în aceste Sfinte Daruri şi spunem Lui: „Ale Tale dintru ale Tale, Ţie Îţi aducem de toate şi pentru toate”.

18:44- Şi Dumnezeu face la fel: El Îşi pune viaţa Sa în aceste Sfinte Daruri, harul Sfântului Duh prefăcându-le în Trupul şi Sângele Său. Şi redându-ni-le înapoi pentru a mânca şi trăi pentru totdeauna: „Sfintele Sfinţilor”. În Sfânta Liturghie este un schimb de viaţă care se petrece aici şi acest schimb este încununat de succes. De aceea, la sfârşitul Sfintei Liturghii spunem: „Am văzut Lumina cea adevărată, am privit Duhul Cel ceresc, am aflat credinţa cea adevărată”. Aceasta este cântarea de biruinţă a Bisericii, atunci când în ea s-a realizat acest schimb de vieţi.

20:11- Putem să vorbim la nesfârşit despre Sfânta Liturghie, dar nu vreau să exagerez acum. Așadar, viaţa poate înfrânge moartea şi stricăciunea din noi, după cuvintele Mântuitorului care spune: „Eu sunt Începutul şi Sfârşitul, Alfa şi Omega, Dumnezeul Cel Atotputernic". Acest lucru este posibil prin invocarea numelui Atotputernicului nostru Mântuitor, Domnul Iisus Hristos şi prin participarea noastră la Sfânta Liturghie, care este schimbul infimei noastre vieți cu viața Lui cea fără de moarte, viață prin care El S-a întrupat ca să locuiască printre noi.

(Transcriere şi prelucrare: diac. Marian Pătraşcu)