Dumnezeu

Cu sufletul spre Domnul am strigat

Cu sufletul spre Domnul am strigat: Iisuse-al meu, de pacea Ta mi-e sete. Mă ține lutul meu, de lut legat, Și-n van vrea fierea lumii să mă-mbete.

Cea mai potrivită comparație a valorii sufletului este cu însăși viața omului

Sfânta Evanghelie numește uneori sufletul și viață: „Căci cine va voi să-și scape sufletul, îl va pierde, iar cine va pierde sufletul său pentru Mine și pentru Evanghelie, acela îl va scăpa” (Marcu 8, 35). Ne punem întrebarea: De ce îl numește Sfânta Scriptură pe om, în multe locuri, „suflet”?

Celui ce nu se dă singur bătut, diavolul nu are ce să-i facă

Diavolul nu-I poate face nimic Domnului; ca atare, își întoarce turbarea asupra celor ce cred în El, pentru ca, supărându-i, să-I facă supărare Domnului. Aceasta nu înseamnă că el este puternic; nu vă temeți de el, ci mai degrabă îndrăzniți, căci Domnul a biruit lumea și pe stăpânitorul ei.

Civilizația este una și trăirea creștină este alta

Civilizația joacă un rol pozitiv, dar nu mântuitor. Și ea învață să nu furi, și ea învață să nu fii rău, dar, totuși, în miezul civilizației acesteia au ajuns la păcate așa de grave, pentru că nu a avut o înfrânare creștină.

Grija principală a unui credincios trebuie să fie ca zilnic să-și adune fapte bune

Dacă s-ar pune de o parte toate bunurile acestei lumi, iar de altă parte promisiunea mântuirii sufletului, un adevărat creștin ar alege mântuirea, bine știind că toate cele pământești sunt trecătoare, căci aici le-am aflat și aici le vom lăsa.

Noi suntem copiii lui Dumnezeu ‒ iubirea Lui nu ne părăsește niciodată

Dumnezeu nu ne lasă niciodată. Noi îl lă­săm, însă, pe El... Atunci când părinţii aduc un copil pe lume, cu cât se nevoiesc să-l crească, cu atât îl iu­besc mai mult şi îi doare pentru el. Tot astfel şi Dumnezeu, ne-a adus în lume, S-a nevoit într-un fel, ne-a crescut şi S-a ostenit să ne facă ceea ce suntem. Acum chiar dacă ar să vrea să ne lase, nu poate ‒ pentru că Îl doare pentru noi.

Protosinghelul Vichentie Mălău nu judeca pe nimeni, ci se ruga şi plângea

Odată, a venit la el un călugăr şi i-a zis:  – Părinte stareţ, am văzut pe cineva mâncând de dulce în zi de post.  – Nu judeca! Nu judeca, frate!, i-a răspuns bătrânul. Poate i-a luat Dumnezeu mintea, de aceea a mâncat!

Păzirea minții de curiozitatea nemăsurată

„Veștile lumii să-ți fie o experiență amară, iar cele ale oamenilor sfinți − un vas de miere.”

În locul viciilor, să plantăm în inima noastră obișnuința virtuților

Nu-i de ajuns numai să ne rugăm pentru cei ce ne fac rău, să-i sărutăm cu lacrimi de bucurie și dragoste ca pe niște prieteni: să le păstrăm inima noastră neschimbată chiar în clipa când ne fac rău. Un om trebuie să ierte complet orice rău întâlnit în viața lui.

Cum poate cineva ști că lucrează cu neîncrederea de sine ori cu perfecta speranță în Dumnezeu?

Cel ce nu are încredere în sine și nădăjduiește în Dumnezeu, când se întâmplă de nu izbutește în ceva, nu-i tare surprins nici întristat așa de mult.

Pagini