mântuirea omului

„Dacă nu pui smerenie, nici o lucrare de-a ta, mică sau mare, nu are har”

Domnul ne-a arătat smerenie nemărginită, iubire necuprinsă, ascultare neţărmurită. Aceste virtuţi sunt indispensabile pentru mântuirea omului! Smerenia adevărată şi sinceră, venită din experienţă, este veşmântul dumnezeirii. Cel care este îmbrăcat cu smerenie adevărată este îmbrăcat cu Dumnezeu.

Revelația dumnezeiască

Cuprinsul Sfintei Scripturi este dar istoric. Ea desfăşoară înaintea ochilor noştri ceea ce a făcut Dumnezeu pentru mântuirea lumii.

Aceia vor vedea pe Dumnezeu

Prin informaţii, nicicum nu ni se împărtăşeşte starea de a „vedea pe Dumnezeu precum este”. 

Un proces care începe prin Botez

Dumnezeu, prin Hristos, a readus la normalitate firea umană afectată de consecinţele căderii în păcat. 

Noi să nu ne smintim de lucrurile care vin, că toate lucrurile sunt, nevăzute, în mâinile lui Dumnezeu

Trăind în iubire, trăind în înțelegere a aproapelui, înţelegându-l şi în păcatul lui (fiindcă şi eu sunt păcătos şi nu trebuie să judec), împlinind poruncile lui Dumnezeu, se face în fiecare dintre noi o lucrare de a cărei măreție nici nu ne dăm seama.

Epicleza milei dumnezeieşti

Aşa cum iubirea dumnezeiască de oameni este nesfârşită şi harul îmbelşugat pentru mântuirea omului, la fel, nu mai puţin, mântuirea omului este cu neputinţă fară dispoziţia şi conlucrarea lui.

Mântuirea se săvârşeşte atât prin dumnezeiescul har, cât şi prin conlucrarea omului

Cei ce cugetă că omul poate să fie mântuit numai prin harul lui Dumnezeu sau numai prin propria lui voinţă, fară dumnezeiescul har, se înşală, fiindcă harul, după cum am arătat, nu mântuieşte decât pe cei care se pocăiesc şi se întorc la Domnul.

Ce se cere pentru a ne mântui?

Pentru mântuire se cere lepădare de sine, care, altminteri, este cu neputinţă fară dispoziţia interioară şi fără propria voinţă.

Ispitele care vin la om au scopul de a-l smeri

Prin ispite se face curăţirea, apropierea de Dumnezeu, înfierea duhovnicească; la urmă omul devine un mic dumnezeu după har. Dar să-L rugăm pe Domnul să scăpăm de ispita din îngăduinţa Sa, pentru că atunci mântuirea omului atârnă de un fir de aţă.