priveghere

Cuvioasa Teodora de la Sihla ‒ 30 de ani de pustnicie, între stânci

Sfânta Teodora făcea priveghere de toată noaptea cu mâinile înălţate la cer, până se revărsau zorile şi se lumina la faţă cu lumină de sus, apoi se odihnea două ore şi iar începea. Hrană primea numai după două zile, puţini pesmeţi cu ierburi de pădure, ferigă şi măcriş, numit „Măcrişul Sfintei Teodora”. Iar apă aduna din ploi, într-o scobitură deasupra unei stânci, numită până azi „Fântâna Sfintei Teodora”. Şi, adevărată minune, că apa din stâncă nu seca niciodată.

Postul, privegherile și rugăciunea sunt trepte către viața veșnică

Toate eforturile noastre ascetice – postul, privegherile și rugăciunea – sunt orientate spre a dobândi o mai mare părtășie la „însăși viața lui Dumnezeu”.

Nevoinţele de taină ale Sfântului Ioan Iacob Hozevitul

Nevoinţele sale cele din inimă, lacrimile de taină, lupta cu gândurile şi cu duhurile rele, cugetările duhovniceşti la cele de sus şi căldura Duhului Sfânt care îi aprindea inima pentru Hristos, singur Dumnezeu le vedea şi le primea ca o ardere de tot a Cuviosului Ioan Sihastrul, neştiute de niciun muritor.

Sfântul Ioan Iacob Hozevitul – în Ţara Sfântă, pe urmele lui Hristos

După ce s-a nevoit mai întâi singur într-o peşteră din pustiul Iordanului, s-a retras apoi în obştea Mănăstirii „Sfântul Sava” de pe Valea Cedrilor. Aici a dobândit darul lacrimilor şi al rugăciunii inimii şi a răbdat grele lupte şi încercări de la diavoli. Astfel, ajunsese atât de despătimit, încât răbda ocara şi toate cu bucurie, avea mare milă pentru toată zidirea şi nu se temea niciodată de diavoli, de boală şi de moarte.

Un gând curat are putere mai mare decât orice nevoință

Un gând bun are aceeași putere cu o priveghere de multe ceasuri. Are mare putere. De aceea, încercați pe cât puteți, să plantați gânduri bune mai înainte de a apuca diavolul să vă planteze el gândurile cele rele, astfel încât inima să vi se facă grădină de flori, iar rugăciunea să vă fie însoțită de mireasma duhovnicească a inimii voastre.

Arhimandritul Irinarh Roset ținea ascuns darul rugăciunii lui Iisus

Pe când şedeam în pustie, acei 12 ani, mă rugam lui Dumnezeu şi Preacuratei Maicii Lui ca să-mi dăruiască şi mie acel sfânt dar. Şezând eu într-o noapte la rugăciune, la miezul nopţii, de năprasnă s-a luminat chilia unde şedeam şi m-a împresurat împrejur cu o văpaie de foc, dar nu mă ardea; şi am început în inima mea a striga tare: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!”. Iar eu m-am înspăimântat şi m-am temut ca nu cumva să fie înşelăciune drăcească.

Cuviosul Anastasie Dascălul, cel mai vechi caligraf de la Mănăstirea Moldoviţa

Între anii 1462-1490, Cuviosul Anastasie a fost egumen al Mănăstirii Moldoviţa, renumită ctitorie a lui Alexandru cel Bun, din anul 1402. Şi era aşa de iscusit povăţuitor al călugărilor, că mulţi sihaştri şi tineri de prin sate s-au adunat în jurul său. Unii deprindeau de la el meşteşugul rugăciunii lui Iisus, al tăcerii şi al smeritei cugetări. Alţii învăţau scrierile Sfinţilor Părinţi, iar alţii învăţau să traducă din limbile greacă şi slavonă şi să copieze cărţi de slujbă, spre lauda Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Sfântul Partenie de la Agapia avea darul tămăduirii şi al izgonirii duhurilor necurate

În anul 1660, Cuviosul Partenie de la Agapia s-a strămutat la cereştile lăcaşuri, iar trupul său a fost îngropat în „Livada Părinţilor”. Mai târziu, cinstindu-se de părinţi în ceata cuvioşilor şi făcându-se unele minuni la mormântul său, moaştele lui s-au aşezat în biserică spre închinare, pe care le-a sărutat şi însuşi Mitropolitul Dosoftei. Apoi, năvălind turcii peste Ţara Moldovei, moaştele Cuviosului Partenie au fost ascunse în munte şi au rămas acolo, neştiute de nimeni până în zilele noastre.

Sfântul Rafail de la Agapia izgonea duhurile necurate, cunoştea gândurile oamenilor şi avea darul înainte-vederii

Marele mitropolit al Moldovei, Dosoftei, a venit cu tot clerul său şi s-a închinat la moaştele Cuviosului Rafail de la Agapia. Iar în anul 1686, când a tipărit Vieţile Sfinţilor la Iaşi, însuşi a mărturisit despre el, zicând: „Dară tocmai şi din rumâni mulţi sunt (sfinţi) care am văzut viaţa şi traiul lor, dară nu s-au căutat, fără numai Daniil de la Voroneţ şi Rafail de la Agapia (şi) am sărutat şi sfintele (lor) moştii...”. Prea Cuvioase Părinte Rafail, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Viața omului – osteneala unei călătorii spre Împărăția Cerească

Voiește numai să călătorești în calea aceasta și vei fi sârguitor și îndată calea se face dreaptă înaintea ta.

Pagini