Sfântul Chiriac de la Tazlău († 1660)

Cel mai mare pustnic, care s-a nevoit în jurul Mănăstirii Tazlău, a fost Cuviosul Chiriac Sihastrul. Acest bărbat purtător de Hristos era fiu de ţărani din partea locului. Apoi, intrând în obştea Mănăstirii Tazlău, a întrecut pe ceilalţi călugări cu smerenia, cu rugăciunea şi cu sfinţenia vieţii. Pentru aceasta, deşi nu voia să primească darul preoţiei, s-a făcut multora dascăl şi povăţuitor către Hristos.

Deci, dorind să ajungă la măsura desăvârşirii, s-a retras la linişte pe Muntele numit Măgura Tazlăului şi acolo, împreună cu alţi sihaştri, s-a nevoit zeci de ani în plăcere de Dumnezeu şi petrecere îngerească. Acest cuvios în puţină vreme a sporit atât de mult, că ajunsese la măsura marilor părinţi isihaşti. Căci se ruga neîncetat cu priveghere de toată noaptea şi cu izvoare de lacrimi şi se hrănea doar cu pesmeţi şi cu fructe de pădure. Pentru aceea, din tinereţe se odihnea întru el darul Sfântului Duh şi se învrednicise a cunoaşte cele viitoare şi a izgoni duhurile cele rele din oameni.

Văzându-se înconjurat de mulţi ucenici, Cuviosul Chiriac a înălţat pe munte, alături de chilia sa, un mic altar de rugăciune, în care se ruga ziua şi noaptea şi unde mărturisea pe fiii săi duhovniceşti. Căci atât călugării, cât şi credincioşii îl cinsteau încă din viaţă ca pe un sfânt şi făcător de minuni şi alergau cu evlavie la chilia lui. Cuviosul acesta a contribuit mult la dezvoltarea isihasmului şi a vieţii de linişte în Moldova. Munţii Tazlăului, ai Nechitului şi Tarcăului adăposteau nu puţini ucenici ai acestui mare dascăl al liniştii.

Astfel, îngereşte vieţuind şi ajungând la adânci bătrâneţi, Sfântul Chiriac Sihastrul şi-a dat sufletul în braţele lui Hristos, lăsând în urmă mulţi fii duhovniceşti. Cinstitele sale moaşte s-au aşezat de ucenici într-o peşteră pe Măgura Tazlăului şi multe minuni de vindecare se făceau prin ele. Pe acest cuvios l-a cunoscut încă din viaţă şi smeritul Mitropolit Dosoftei şi i-a sărutat moaştele, precum însuşi mărturiseşte: „Apucat-am în zilele noastre părinţi înalţi la podvig (nevoinţă) şi plecaţi la smerenie adâncă: pe părintele Chiriac de la Bisericani şi pe Chiriac de la Tazlău”. Iar în Patericul Sfinţilor moldo-români, din anul 1888, se scrie despre acest cuvios: „Asemenea, tot întru această vreme, în anii 1660 s-a nevoit sihăstreşte şi alt preacuvios părinte Chiriac, de la Schitul Tazlăul, şi tare mult s-a luptat împotriva vrăjmaşilor celor nevăzuţi şi desăvârşit i-a biruit şi se prăznuieşte (la) decembrie 31 de zile”.

Spre sfârşitul secolului XVII, abătându-se asupra Moldovei grele primejdii şi pădurile umplându-se de oameni în bejenie, moaştele Sfântului Chiriac s-au împărţit între credincioşi, după tradiţie, pentru a nu fi profanate de păgâni. Astfel, peştera de pe Muntele Măgura s-a lipsit de un odor sfânt ca acesta.

Sfinte Preacuvioase Părinte Chiriac, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 216-217)