răutate

Şi lumina luminează în întuneric şi întunericul nu a cuprins-o. (Ioan 1, 5)

Oamenii capabili de cele duhovnicești nu cârtesc

Dacă un om ajunge să se depărteze de Dumnezeu, nu poate fi întors înapoi cu răutate și cu reproș, ci numai cu dragoste. Apostolii au propovăduit credința în Hristos nu cu arma, nu prin strigăte, ci cu dragoste.

Dacă am făcut fapte bune, de ce au venit asupra noastră aceste răutăți?

Acestea toate le-a făcut Iov, sluga Domnului, când au năvălit asupra lui relele acelea, iar el n-a defăimat, ci a lăudat pe Dumnezeu, zicând: „Fie numele Domnului binecuvântat în veci”.

Unde duce repetarea păcatelor

Se spune că înțeleptul nu greșește de două ori în aceeași greșeală, în cazul când află că a făcut o greșeală. Dacă ai făcut o greșeală, și știi că-i greșeală și o recunoști că-i greșeală, n-ai niciun motiv s-o repeți.

Unei femei cultivate pe care lumea o batjocorește fiindcă merge la biserică

Ei ne fac binele neștiind ce fac. Amărându-ne și strâmtorându-ne, ei aprind în noi torța înflăcărării dumnezeiești. Bârfindu-ne pe la spate atunci când mergem la biserică, ei ne mână mai aproape de Dumnezeu. Făcându-ne Pământul supărător, ei ne fac Cerul drag.
Două sunt înfăţişările fricii. Dacă vrei să faci răul, atunci teme-te de Domnul şi nu-l face. Iar dacă vrei să faci binele, atunci teme-te de Domnul şi săvârşeşte-l.

Păcatele care izvorăsc din iubirea de sine

Vârfurile răutăţii care se nasc din iubirea de sine, adică slava deşartă şi mândria, le alungăm cu fapta bună făcută în ascuns, iar pe mândrie o surpăm atunci când punem toate isprăvile noastre pe seama lui Dumnezeu. Iubirea de sine este izvorul a toată răutatea, iar lepădarea de sine este rădăcina tuturor virtuţilor. Din lepădarea de sine izvorăsc alte virtuţi care se împotrivesc şi omoară iubirea de sine.

Cine hulește împotriva Duhului Sfânt?

Iată câte căi spre acest păcat! Apucă-te de oricare din ele și îți va fi după aceea greu să mai dai înapoi, încât te va târî în prăpastie.

(Video) „Prin moarte Dumnezeu a îngăduit ca răutatea să nu rămână veșnică.”

Mândria care se înalță la cer ne pogoară în iad

La toate păcatele ne-a smerit şi ne-a supus diavolul, ca să ne cunoaştem robia noastră. Deci, câţi se cunosc pe sine şi starea lor aceia biruiesc pe satana cel ce i-a zdruncinat. Şi, precum au zis Părinţii: „Când smerenia se va pogorî în iad, atunci se suie la cer”; aşa şi mândria, când se înalță până la cer, atunci cade în iad.

Pagini