sihăstrie

Cuviosul Silvestru Sihastrul, întemeietorul primei sihăstrii de lângă Muntele Ceahlău

Adunându-se şi alţi sihaştri împrejurul lui, a întemeiat în poiană un mic schit şi biserică de lemn cu hramul Pogorârea Sfântului Duh, în timpul domniei lui Alexandru cel Bun. Acest sfânt lăcaş s-a numit la început „Sihăstria lui Silvestru”, apoi „Schitul lui Silvestru” şi este cea dintâi sihăstrie şi aşezare monahală cunoscută lângă Muntele Ceahlău. Iar Cuviosul Silvestru este cel dintâi sihastru pomenit în tradiţia locului.

Cel ce-și pune nădejdea în bani, Îl uită pe Dumnezeu

Nu spun ca oamenii să nu aibă o economie pusă deoparte pentru ceasul de nevoie, ci să nu-și pună nădejdea lor în bani și să nu-și dea inima lor banilor, pentru că altfel Îl uită pe Dumnezeu.

Fericitul Mitropolit Dosoftei avea mare evlavie la sfinţii români

Cel mai de preţ odor al Moldovei, la care Mitropolitul Dosoftei ţinea foarte mult, erau moaştele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. Pe acestea mutându-le în catedrala de la Iaşi, bunul păstor le păzea cu mare sfinţenie şi la vreme de primejdie făcea cu ele litanie prin ţară şi multe minuni şi semne se făceau spre mângâierea poporului binecredincios. În anii 1686-1687, fiind mare tulburare şi neaşezare în ţară, mitropolitul a luat sicriul cu sfintele moaşte şi s-a dus cu ele în Polonia, la Zolkiev.

Cuviosul Peon Sihastrul a făcut din Muntele Ceahlău un Athos românesc

După numele cuviosului, Ceahlăul s-a numit sute de ani „Muntele lui Peon”, popular „Pionul”, iar cele două vârfuri se numesc până astăzi „Toaca” şi „Panaghia”. Tot el a rânduit şi zi de hram pentru Muntele Ceahlău, la 6 august, Schimbarea Domnului la Faţă, asemenea Muntelui Athos, înălţând deasupra muntelui o mică biserică de lemn, unde se făcea Sfânta Liturghie.

Cuviosul Macarie Ieromonahul, ctitorul Mănăstirii Boiştea din Neamţ

Văzând ieromonahul Macarie că s-au înmulţit ucenicii săi, în anul 1449 a întemeiat un lăcaş de rugăciune în codrii din apropiere de Târgu-Neamţ, anume sihăstria de călugăriţe Boiştea. Biserica cu hramul Naşterea Maicii Domnului a fost la început din lemn, apoi s-a zidit din piatră. Primul duhovnic a fost însuşi ctitorul mănăstirii, ieromonahul Macarie, iar primele vieţuitoare au fost 30 de călugăriţe din ţinutul Neamţ. 

Cuviosul Varsanufie Sihastrul, cel care a descoperit peştera Cuvioasei Teodora de la Sihla

Văzând păsările cerului ducând fărâmituri de pâine de la trapeză către Sihla, a trimis doi fraţi să meargă după păsări, până au aflat pe plăcuta lui Dumnezeu, Cuvioasa Teodora. Apoi, îndată a rânduit un duhovnic ca s-o împărtăşească şi s-o îngroape la Sihla, în peşteră.

Cuviosul Iov Sihastrul, ascetul făcător de minuni

Adunând în jurul său mai mult de 15 călugări, a întemeiat în pădure o mică sihăstrie, cunoscută multă vreme sub numele de „Sihăstria lui Iov”, iar mai târziu „Poiana Iova”. Aceasta era sihăstria călugărilor din Mănăstirea Bogdăneşti (Râşca). Secole de-a rândul, până spre zilele noastre, s-au nevoit aici sihaştri cuvioşi, neadormiţi rugători ai neamului.
16 fotografii

(Foto) Paşi de pelerin la Sihăstria „Sfântul Vasile” – Athos

Foto: Pr. Silviu Cluci
Sihăstria Sfântului Vasile este aşezată într-o zonă abruptă, la 200 de metri mai jos de vârful Athonului Mic sau Carmel, în partea stângă, spre valea Katunakiei. Schitul nu se vede de aproape nicăieri. Dacă cineva nu cunoaşte bine cărările, nu îl poate găsi cu uşurinţă. Sihăstria Sfântului Vasile este considerată aşezarea cea mai retrasă şi mai pustnicească din Athos, unde se poate cultiva Rugăciunea minţii fără de împrăştiere.

Cuviosul Gherman Ieroschimonahul, primul egumen al Mănăstirii Neamţ

Cuviosul Gherman Ieroschimonahul a povăţuit obştea sa până în anul 1362, devenind vestit duhovnic al călugărilor şi lucrător al rugăciunii lui Iisus, învăţând pe sihaştri această dumnezeiască lucrare. El a întemeiat în ţinutul Neamţ cea dintâi mănăstire şi prima vatră isihastă, ai cărei ucenici s-au răspândit apoi de-a lungul Carpaţilor Răsăriteni.

Sihaştrii de sub Obcina Mare, întemeietorii primei sihăstrii pe valea pârâului Suceviţa

Înmulţindu-se numărul sihaştrilor, s-a vestit peste tot sfinţenia vieţii lor. Auzind de aceasta o femeie credincioasă din partea locului şi dorind să-şi împlinească un canon al tinereţii sale, s-a obligat înaintea cuvioşilor sihaştri să care piatră cu căruţa pentru zidirea unei biserici mari, în locul celei de lemn. Astfel, timp de 30 de ani, smerita femeie a cărat singură tot materialul necesar pentru zidirea unei mănăstiri din piatră.

Pagini