viața monahală

Mănăstirea Constamonitu – Pelerinajul părintelui Cleopa la Athos

Iată ce mare rol au duhovnicii şi egumenii la formarea ucenicilor şi la înnoirea duhovnicească a vieţii noastre monahale!

Fuga de lume a monahului

Toată slujba călugăriei este o punere în scenă a parabolei evanghelice a Fiului risipitor.

Cele patru puncte cardinale ale unei vieţi creștine

Toate acestea sunt indicate expres de Sfânta Evanghelie ca legi fundamentale ale vieţii creştine, nu doar ca nişte făgăduinţe călugăreşti, şi numai călătorind pe această cale vom putea dobândi odihna cea veşnică, împreună cu toţi sfinţii.

După cât de mult iubești, tot atât de sus primești

Cât de mult însetează cineva pentru mântuirea fratelui său, atât de mult este copleşit sufletul său de iubirea lui Dumnezeu.

Ieroschimonahul Paisie Olaru – să împlinim prin fapte sfaturile pe care le primim

„Spunem noi câte un cuvânt de sfătuire celor ce vin până aici, dar când aud că trebuie să-l pună în practică, adică să se roage mai mult, să postească, să ierte pe aproapele lor, se întorc abătuţi acasă. Le spun unora de zece ori să nu mai facă cutare păcat, să lase beţia şi desfrânarea, ca să nu-şi piardă sufletul, dar ei, deşi făgăduiesc, îl fac mai departe.”

Călugăria ‒ lepădarea omului vechi și lupta pentru dobândirea desăvârșirii și îndumnezeirii

Monahul nu înțelege pocăința în cadrele strâmte numai ale încetării faptelor rele, ci o înțelege ca pe o completă omorâre a răului, până la nivelul simplei gândiri, îndârjindu-se, ca să spunem așa, să șteargă din memoria lui și simpla amintire a răului. O premisă absolut necesară este depărtarea de viața cea „împotriva firii”, unde aparține întregul „om vechi”, pe care se sârguiește cu toată strădania să-l tăgăduiască și astfel să urce la o nouă viață pe care ne-o indică Domnul în dumnezeieștile Lui porunci. Iubitor de osteneală, neagonisitor, blând, tăcut, smerit, ascultător, feciorelnic. În special, ultimele două caracterizează însușirile monahale de căpătâi. Credincios povețelor călăuzei lui duhovnicești, se luptă neobosit „să nu-i lipsească nimic” din sfintele virtuți.

Viața monahală după reînființarea Mănăstirii Miclăușeni

După reînființare și până în anul 2001, când s-a preluat Castelul Sturza, Mănăstirea Miclăușeni a avut trei starețe. Prima dintre ele a fost monahia Hristina Lupescu. Cuvioșia sa a fost stareță la Mănăstirea Dobrăvăț din Iași, unde trăia o obște de 12 viețuitoare.

Ecaterina, ultima stăpână de la Miclăușeni și viitoare monahie

Unii credincioși mai în vârstă din Miclăușeni au cunoscut-o pe Ecaterina și o pomenesc în rugăciunile lor, mai ales la slujba de pomenire a morților, trecând-o în pomelnicul cu adormiții din neamul lor, cu numele de „maica Tinca”. Potrivit consemnărilor, alți câțiva membri ai familiei sale au renunțat la moștenire pentru a intra în viața monahală.

„Dacă simți chemare, să ai grijă ce mănăstire și ce stareț alegi”

„Într-o obște, fiecare are ascultarea lui și starețul e «tatăl» nostru care ne cârmuiește. El se îngrijește de cele trebuincioase traiului. Dar e o împreună-lucrare, fiecare face câte ceva; nu stă nimeni degeaba. Și toate sunt de obște. Nu poți să spui: acesta-i al meu, acesta-i al tău. Sunt toate ale noastre”, afirmă ieromonahul Vichentie de la Mănăstirea Bistrița.

„Urmând școala de pictură bisericească, nu eram străină de viața monahală”

Dumnezeu lucrează prin oameni și prin sfinți. Iar dacă suntem cu sufletul deschis, El ne picură înlăuntru har și dar, spre rodirea bucuriei noastre și bucurării celorlalți. Stavrofora Mihaela Stroescu, stareța Mănăstirii Miclăușeni, ne-a confirmat un fapt: frumusețea se naște într-un suflet sensibil și rodește dintr-un vârf de creion sau de penson, așternut pe perete. Apoi, ia chipul curăției și al simplității profunde și se pecetluiește cu o rugăciune. Iată icoana! În interviul de mai jos, sfinția sa ne-a descoperit modul în care i s-a deschis drumul spre mănăstire.

Pagini