viața monahală

„Frumusețea călugăriei aceasta este: tăierea voii”

„Dacă vii la mănăstire, trebuie să fii cu gândul acesta: Oriunde mă duc, eu fac ascultare. Nu mai merg cu rațiunea. Unde mă pune, acolo e voia lui Dumnezeu să mă duc. Trebuie să lepăd părerea mea personală și să am o singură țintă: să fac ascultare. Pentru că în mănăstire te poate pune la lucruri care sunt cu totul altfel de cum le judeci în lume”, afirmă ieromonahul Vichentie.

„Copilul acesta nu mai este al dumneavoastră, este al Domnului”

„Să ne gândim puțin la situația următoare: Un patron oarecare, ca om, face o mănăstire sau o biserică, deoarece are posibilități materiale. Un altul, bogat sau sărac, tot ca om, călugărindu-se, își afierosește întreaga sa ființă: trupul, sufletul și viața lui Dumnezeu. Diferență ca de la cer la pământ este între cei doi. Monahul s-a închinat lui Dumnezeu și n-are nevoie de absolut nimic de la părinți. Dacă părinții ar realiza ce înseamnă, ar fi cei mai mulțumiți că au născut un copil care s-a închinat lui Dumnezeu, care e cel mai mare lucru de pe pământ, căci se roagă pentru ei”, subliniază părintele Luca, starețul Mănăstirii Bistrița.

„Vorbirea şi glumele în biserică se aseamănă cu râs la mormânt”

Vorbirea, glumele şi râsul în biserică sunt păcate contra Sfântului Duh, adică contra puterii dumnezeieşti, căci prin acestea se dispreţuieşte sfinţenia bisericii şi se dă prilej de sminteală oamenilor. Ba, ceva mai mult, aceste urâciuni au devenit astăzi un obicei nedespărţit de biserică şi de credincioşii săi. Vai, ce dureros lucru este când singuri noi dispreţuim ce avem mai sfânt – Biserica – pe care o avem moştenire de la Hristos!

Între slujbe și ascultări, la Mănăstirea Bistrița

Între a treia și a patra strajă a nopții, când unii dintre noi abia au adormit, toți călugării Mănăstirii Bistrița, fără excepție, sunt în biserică. Și rămân aici până după răsăritul soarelui, când Sfânta Liturghie ia sfârșit. La ascultări, dacă sunt câte doi sau mai mulți, fiecare spune rugăciunea Doamne Iisuse cu voce tare – pază bună pentru vorbirea în deșert, dar și o minunată hrană sufletească. Despre cum arată o zi din viața unui călugăr ne-a vorbit părintele Luca, starețul Mănăstirii Bistrița.

„E cel mai mare lucru ca cineva să crească monahi în Ortodoxie”

„Nu există o școală pentru stareți. Și cum ei n-au fost crescuți, dacă au prins perioada aceasta regretabilă a comunismului, nu au fost învățați, n-au de unde să știe. Puțini sunt cei care se adapă de la izvoarele monahale, ca să înțeleagă cum trebuie să procedeze, cum să se ocupe de cei pe care îi au încredințați, ce atribuții și ce responsabilități au. Și să știți, e cel mai mare lucru ca cineva să crească monahi în Ortodoxie, că ziduri și administrație – toți fac, dar să crească monahi – puțini sunt acei stareți”.

Sfântul Cuvios ce a stărețit la Pângăraţi jumătate de secol

După aproape trei decenii de vieţuire fără un cârmuitor, în 1508, obştea vieţuitoare de la Pângăraţi a primit ca stareţ şi povăţuitor duhovnicesc pe Cuviosul Amfilohie, de la Mănăstirea Moldoviţa. 

Un sihastru ctitor. Protosinghelul Vasian Iosub

Născut într-un loc binecuvântat de Dumnezeu, numit de trecători şi localnici „Mica Bucovină“ - comuna Tătăruşi de lângă Paşcani, părintele Vasian Iosub avea să vadă lumina zilei pe data de 19 februarie 1907, din părinţii Gheorghe şi Ioana. După ce îşi va face datoria faţă de ţară - serviciul militar - la Unitatea Militară 14 Infanterie Roman, tânărul Iosub va bate la porţile Mănăstirii Neamţ, cu câteva zile înainte de Crăciun, în ziua de 22 decembrie 1932.

Activitatea în solariile Mănăstirii Pângărați

În cele trei solarii mari ale Mănăstirii Pângărați cresc tot felul de legume, de la roșii și castraveți, până la vinete, conopidă și verdețuri. Totul se face cu binecuvântarea Părintelui Stareț. Părinte, culeg castraveții?/ Da sau nu./ Fac tratamentul respectiv?/ Da sau nu. Și roadele sunt pe măsură. Din producția de roșii de anul trecut, părinții au miluit și alte mănăstiri. În mijlocul fiecărui solar poți vedea o icoană a Maicii Domnului ce veghează plăntuțele. 

„Dorim să fie pace și să ne bucurăm de slujirea lui Dumnezeu”

Obștea unei mănăstiri este asemenea unei familii: cu necesități, cu responsabilități, cu o rânduială și cu un povățuitor. Și se spune astfel: cum e cel mai mare, sunt sau devin și ceilalți. Mai presus de toate, în această familie, prin tot ceea ce fac membrii ei zi de zi, ei își lucrează mântuirea personală și comunitară. Despre obștea Mănăstirii Pângărați și despre ascultările monahilor ce viețuiesc aici ne-a vorbit starețul mănăstirii, părintele arhimandrit Petroniu Marin.

Protosinghelul Calinic Caravan – Cum ne putem mântui, călugări şi mireni

La temelia mântuirii noastre, a călugărilor, stă ascultarea; iar la mireni stă milostenia şi naşterea de copii. Dar la ascultare trebuie să adăugăm, atât rugăciunea neîncetată, cât şi smerenia, că fără aceste trei fapte bune, nimeni nu se poate mântui.

Pagini