Artistul Jonathan Jackson: „Doar Lumina poate cu adevărat să înţeleagă întunericul”

 

Pe când aveam în jur de şaptesprezece ani, am jucat într-un film rolul unui dependent de heroină. Experienţa a fost intensă. Unul dintre primele lucruri pe care a trebuit să le fac a fost să învăţ despre drog în sine: ce face acesta trupului şi minţii, care sunt efectele de scurtă şi de lungă durată. A trebuit să mă caţăr, ca să spun aşa, în trupul, psihologia şi zbuciumul afectiv al unui tânăr care pierde totul din cauza adicţiei sale. Am cunoscut oameni, foarte apropiaţi inimii mele, care s-au luptat timp de ani cu adicţia, şi aceasta a lăsat un semn permanent în sufletul meu. Pentru mine, acest rol nu era doar o interpretare, ci o rugăciune pentru cei care pătimiseră ceva asemănător. Personajul meu plângea după droguri – dar eu plângeam pentru toţi cei care se luptaseră cu adicţia, dar şi pentru membrii familiilor lor. 

Actorul nu trebuie sa confunde scenariul dacă doreşte să rămână un actor şi nu să se metamorfozeze într-o  persoană cu sindromul personalităţii multiple. Fără această deosebire limpede, actorul poate (în chipuri subtile) chiar să devină personajul, fiindcă nu are un simţ real al identităţii sale. Nu aceasta este vocaţia artistului duhovnicesc. Şi este o metodă primejdioasă de a interpreta un rol. Artistul este chemat să aducă la viaţă personajul, păzind în acelaşi timp integritatea propriului suflet. Aceasta face parte din taina actoriei autentice. Rândurile de scenariu trebuie să rămână distincte de viață, altfel oricând pot cauza răul. Şi totuşi actorul trebuie, de asemenea, să infuzeze părţile sfinte ale personalităţii sale în procesul de creaţie. Atunci când intenţia ficţională a personajului este adusă în intenţia duhovnicească a artistului, ea este purificată şi rarefiată. Este eliberată. Cum este cu putinţă aceasta? Doar prin harul Duhului Sfânt şi pocăinţa artistului. Să vă împărtăşesc un exemplu.

Pe când aveam în jur de şaptesprezece ani, am jucat într-un film rolul unui dependent de heroină. Experienţa a fost intensă. Unul dintre primele lucruri pe care a trebuit să le fac a fost să învăţ despre drog în sine: ce face acesta trupului şi minţii, care sunt efectele de scurtă şi de lungă durată. A trebuit să mă caţăr, ca să spun aşa, în trupul, psihologia şi zbuciumul afectiv al unui tânăr care pierde totul din cauza adicţiei sale. Am cunoscut oameni, foarte apropiaţi inimii mele, care s-au luptat timp de ani cu adicţia, şi aceasta a lăsat un semn permanent în sufletul meu. Pentru mine, acest rol nu era doar o interpretare, ci o rugăciune pentru cei care pătimiseră ceva asemănător. Personajul meu plângea după droguri – dar eu plângeam pentru toţi cei care se luptaseră cu adicţia, dar şi pentru membrii familiilor lor. Dorinţa ficţională a personajului era unită (dar nu confundată) cu dorinţa efectivă a inimii mele ca artist, şi rezultatul (cu harul lui Dumnezeu) a fost unul profetic.

Am primit multe emailuri şi scrisori timp de mulţi ani apoi de la oamenii ale căror vieţi fuseseră schimbate prin vizionarea acelui film. Niciodată nu am cochetat cu drogul. Cu harul lui Dumnezeu, sufletul meu nu a fost predat întunericului pentru a zugrăvi această boală. A fost o interpretare duhovnicească mijlocitoare pentru aproapele meu. Artistul zugrăveşte confuzia dintr-un loc lăuntric de pace şi încredere. El zugrăveşte haosul şi ura dintr-un loc lăuntric de iubire şi milă. Aceste două realităţi par contradictorii la suprafaţă; dar ele nu sunt astfel. Doar Dumnezeul Iubirii înţelege adâncimea deplină a mâhnirii şi bucuriei omeneşti. Hristos a putut să Se identifice cu noi în confuzia şi dorul nostru; El a putut să intre în suferinţa noastră cu cea mai mare empatie şi compasiune, tocmai fiindcă inima Sa era plină de o Lumină mai presus de înţelegere. Doar Lumina poate cu adevărat să înţeleagă întunericul. Cu cât artistul caută cu privirea către Dumnezeu, cu atât mai mult ajunge să se cunoască pe sine. Chipul lui Hristos îi dezvăluie adevărata sa fire şi îi deschide inima spre compasiune.

(Jonathan Jackson, Taina artei. A deveni artist după chipul lui Dumnezeu, traducere: Dragoș Dâscă, Editura Doxologia, Iași, 2016, pp. 95-97)

De la același autor

Ultimele din categorie