Ca un nor întunecos, trupul nostru mult păcătos ne împiedică să Îl vedem pe Dumnezeu, să privim negrăita Lui bunătate și frumusețe și să ne desfătăm de El; trupul ne trage spre desfătările grosolane, pământești, trecătoare. Datoria noastră creștină este de a pătrunde cu toate puterile prin acest văl întunecat, prin acest nor al patimilor, și să ieșim la Soarele Cel Gândit al Dreptății, care este Hristos, prin vederea duhovnicească, prin rugăciune, înfrânare, curăție, dragoste, răbdare.

Lumea este arenă – altfel spus, loc pentru nevoințe, în care toți se nevoiesc ori... se străduiesc să pară că se nevoiesc, însă nu toți primesc răsplată, ci doar biruitorii. Lumea e loc de nevoințe pentru oamenii de orice nație, de orice tagmă și stare, buni sau răi – loc pentru dezvoltarea puterilor și capacităților orișicui, fie el preot, arhiereu, ostaș, neguțător, meșteșugar, scriitor, împărat ori supus, funcționar, dascăl sau pedagog și așa mai departe.

(Sfântul Ioan de Kronstadt, Despre tulburările lumii de astăzi, Editura Sophia, București, 2011, p. 78)