Ați observat cât de repede ne bate inima, atunci când ne bucurăm?

Vine încet-încet trăirea și înaintează în sufletul nostru și Dumnezeu capătă loc în existența noastră. Și se amestecă pașii Lui și cuvintele Lui cu pașii noștri și cuvintele noastre și atunci devenim una cu Dumnezeu. Abia atunci dobândim trăirea existenței noastre și simțim sensul venirii Duhului Sfânt și începem să dorim să dobândim Duhul cel Sfânt, ca să putem spune cândva „Vino și Te sălășluiește întru noi, Duhule Sfinte, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea”, fiindcă sufletul nostru este plin de întinăciuni și noi nu putem face nimic.

Arhimandrit Emilianos Simonopetritul - Despre rugăciune

Va trebui ca, după ce am strigat către Dumnezeu, să mă opresc. Prin respirație, inspir și expir. Dar în clipa în care pot să fiu atent și să urmăresc – dacă voi lua aminte la ea – voi vedea că este chiar clipa, acea clipă intermediară a întretăierii, a opririi la jumătatea intervalului acela dintre inspirație și expirație. Dacă nu voi învăța să respir bine, și viața mea, și respirația mea, și rugăciunea mea și toate celelalte vor fi în confuzie. Va trebui să știu cum să am acest interval de mijloc, această auzire, această ciulire a urechii mele, și voi vedea că tocmai acest lucru este esențial în rugăciunea mea, iar nu cuvintele mele. Dar dacă nu voi striga, nu voi putea învăța un lucru atât de simplu și atât de ușor. Iar dacă voi striga, atunci voi constata că numai în felul acesta sufletul meu devine ascultător și Dumnezeu, Cel ce aude.

Voi vedea că acest lucru este cel mai important: ciulirea urechii mele în absoluta liniște. Va trebui să învăț, așadar, să tac, adică va trebui să învăț să aud, va trebui să învăț să zăbovesc, să aștept cuvântul lui Dumnezeu. În această tăcere voi auzi bătaia inimii, nu bătaia inimii mele trupești, ci voi simți duhul meu viu, ființa mea și care nu este altceva decât Duhul cel Sfânt. Căci toate sunt date de la Duhul Sfânt. Dacă voi ajunge la tăcere, atunci voi putea înțelege această suflare și voi auzi fâlfâirea aripilor Duhului Sfânt și voi conștientiza apropierea Lui și voi dori dobândirea Duhului și voi înțelege ce înseamnă „nici n-am auzit că este Duh Sfânt”[1], nici nu am știut.

O spunem poate în smerenia noastră, mai bine zis, în smereala[2]noastră, totuși nu o înțelegem, iubiții mei. Sfânta Scriptură este ceva care cere sălășluire, locuire. Dar nu este locuită, nu este trăită de noi, fiindcă ducem o viață cu totul exterioară. Acum vorbesc despre Sfânta Treime, să zicem, și zic: „Sfânta Treime este o ființă în trei persoane, este una, este cealaltă… Hristos este în două firi, dar un singur ipostas, o singură persoană”.  Ce înseamnă aceasta? Nu înțelegem nimic mai mult decât ceea ce înțeleg și ceilalți oameni, mirenii. De ce ? Fiindcă putem cugeta acestea cu mintea, dar de înțeles le înțelegem numai cu duhul nostru, prin Duhul Sfânt.

Este nevoie de o revelație, așa cum a avut Sfânt Evanghelist Ioan. Și ce frumos spune tradiția că s-a despicat acolo stânca aceea care era în peșteră și îndată s-a făcut sfărâmarea aceea și acele trei crăpături care l-au înnoit și l-au făcut să înțeleagă taina Sfintei Treimi, și a scris îndată cele despre Sfânta Treime și a fost adeverit Sfântul Ioan. Cea mai frumoasă tradiție ! Va trebui să se despice, iubiții mei, tavanul prin suflarea Duhului și să-L văd, ca să-L înțeleg! „La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul”[3]. Haide să înțelegi, cu cât mai mult să le trăiești și să le scrii. Va trebui să te insufle Dumnezeu. Aceasta înseamnă că te insuflă Dumnezeu.

Vine încet-încet trăirea și înaintează în sufletul nostru și Dumnezeu capătă loc în existența noastră. Și se amestecă pașii Lui și cuvintele Lui cu pașii noștri și cuvintele noastre și atunci devenim una cu Dumnezeu. Abia atunci dobândim trăirea existenței noastre și simțim sensul venirii Duhului Sfânt și începem să dorim să dobândim Duhul cel Sfânt, ca să putem spune cândva „Vino și Te sălășluiește întru noi, Duhule Sfinte, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea”, fiindcă sufletul nostru este plin de întinăciuni și noi nu putem face nimic.

Când se va întâmpla acest lucru, iubiții mei părinți și frați, adică atunci când vom înțelege apropierea Duhului și necesitatea venirii Lui – dar încă nu am ajuns la dobândirea Duhului – atunci vedem și inima noastra că bate mai tare. Ați observat cât de repede ne bate inima, atunci când ne bucurăm, când ni se spune «vine cutare» pe care îl așteptăm sau «vine cutare» de care ne temem? O astfel de trăire lăuntrică duhovnicească avem. Simțim încă și mai vârtos acea așteptare tainică, plină de neliniște, care se exprimă în exterior, ca să o înțelegem, ca să o numim cu această semnificație, a bătăii inimii. Acestea sunt trăiri duhovnicești și nu pot fi redate decât numai prin umbrele paralelismelor și comparațiilor trupești.

(Extras din cartea Despre Dumnezeu. Rațiunea simțirii, Indiktos, Atena 2004) 

[1]Fapte, 19, 2.

[2]Adică în pretinsa noastră smerenie.

[3]In. 1, 1.

 

Ultimele din categorie