Dumnezeu a dat pe Fiul Său cel Unul Născut ca să distrugă stăpânirea păcatului și a morții, a desfrâului și a uciderii, și să întoarcă la Sine făptura Sa furată de la El de diavol și să mântuiască lumea. În acest fel, prin descoperirea Împărăției iubirii și a frumuseții ei serafice, Hristos se îndreaptă spre Cruce. Căci prin Cruce, iubirea curată, intră cu o nouă frumusețe în lumea aceasta și prin această intrare se transformă în luptă și biruință. (...)

În lupta pe care adolescentul o duce, fără să își dea seama, împotriva vrăjmașilor nevăzuți, îl are însă pe Hristos de partea sa. În sensul acesta, el este chiar asigurat de Domnul, astfel: „Iată v-am dat putere să călcați peste șerpi și peste scorpii și peste toată puterea vrășmașului, și nimic nu vă va vătăma” (Luca 10, 19). Prin urmare, pe calea ce duce la Înviere, lupta adolescentului, în care este implicat și Hristos, se preface de la sine în biruință. Ce vrea să fie în esență, adică în ceea ce are mai propriu și mai spiritual, această biruință? Nu altceva decât faptul că Hristos, luând asupra Lui sarcina de a scăpa pe tânăr de surparea diavolească, de a-l ajuta să fie și să rămână curat, săvârșește cu el și pentru el lucruri ce biruiesc până și rânduiala firii. Mai presus de tărâmul în care stăpânesc instinctele și se stârnește destrăbălarea, tânărul își află limanul regăsirii într-o nevinovăție și curăție, ca și al împlinirii întru sfințenie și iubire.

(Preot Prof. Ilie Moldovan, Adolescența, preludiu la poemul iubirii curate, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2005, p. 23)