Pe lângă zidurile bisericii trec o mulţime de oameni trişti şi împovăraţi de problemele acestei vieţi şi întreabă: – Biserică, cum ne poţi mângâia? Iar Biserica le răspunde: – Prin credinţa în biruinţa de pe urmă a binelui. Eu sunt monumentul şi dovada acestei biruinţe.

Biserica le aminteşte acea sfântă, simplă, adevărată şi mângâietoare istorie a Copilului Care S-a născut în Betleem şi a fost răstignit pe Golgota. Biserica evocă istoria Acelui Copil, Care întreaga viaţă a răbdat toate răutăţile şi a trăit cu credinţa în biruinţa binelui. Moartea Lui s-a dovedit a fi biruinţa binelui, cea mai strălucitoare şi cea mai dăinuitoare biruinţă a binelui de până acum. Biserica le aminteşte, de asemenea, sute de mii de istorii asemănătoare. În fiecare zi din an, Biserica pomeneşte una sau mai multe istorii asemănătoare, drept dovadă a biruinţei binelui asupra răului. Toate aceste istorii există ca izvor de mângâiere şi de încurajare pentru generaţiile noi. Greşesc cei ce cred că Biserica se bazează pe o teorie care fie este îndoielnică, fie este depăşită. Nu, Biserica se bazează pe date incontestabile, iar aceia care socotesc că odată cu trecerea timpului Biserica devine mai săracă şi mai lipsită de putere se înşală enorm. Biserica nu slăbeşte, ci dimpotrivă, cu fiecare zi devine mai bogată şi mai puternică. Se îmbogăţeşte, se întăreşte cu mulţimea noilor evenimente, a noilor dovezi de biruinţă a binelui faţă de rău. Biserica lui Hristos creşte.

(Sfântul Nicolae Velimirovici, Omilii despre pocăință, dragoste și optimism, Traducere din limba greacă de prezbitera Iuliana și pr. Iulian Eni, Editura Doxologia, Iași, 2016, pp. 187-188)