Harul ăsta e năstrușnic rău, maică! Se-ascunde, se joacă de-a v-ați ascunselea cu noi. Pentru că numai așa creș­tem mari. Acum ești mai sus decât erai când aveai râvnă. Așa lucrează Dumnezeu, suflete! Este cu noi, după aceea ne părăsește, ca noi să facem ca atunci când aveam harul cu noi. Ca atunci. Iar dacă nu poți, atunci ți se socotește ție de parcă ai fi făcut.

Dar să fie un „nu pot” adevărat. Cum deosebim? Cum știm dacă nu putem să ne facem rugăciunea de seară de oboseală sau din lene? Să mer­gem la rugăciune, spunea un părinte, la locul de rugăciune, și să spunem: „Doamne, sunt atât de obosit, încât nu zic decât Tatăl Nostru”. Și stăm acolo în genunchi, spunem „Tatăl nostru”, ne ridicăm și ne ducem să ne culcăm. Dacă a fost oboseală, vom dormi de parcă ne-am rugat două ore. Dacă a fost de la vrăjmașul, rămânem două ore în continuare la rugăciune. Că el fuge când vede această smerire a noastră. Să dăm puținul pe care îl putem da, acolo, la locul de rugăciune.

(Monahia Siluana Vlad, Deschide Cerul cu lucrul mărunt, Editura Doxologia, Iași, 2013, pp. 167-168)