Când Hristos se uită la tine, la tine se gândeşte, nu la aproapele

Dumnezeu nu scrâşneşte din dinţi ca să nu omoare, Dumnezeu se îndulceşte în a fi bun, nu în a omorî. Hristos, cum zic unele din rugăciunile noastre, „cu uşurinţă” a purtat pe Cruce păcatele noastre. 

Hristos când se uită la tine nu se gândeşte la aproapele tău. Fiindcă numele de Iisus, pe care şi L-a luat, înseamnă „Dumnezeu Mântuitorul” – Evanghelia Sfântului Matei descoperă, atunci când Îngerul îi spune lui Iosif: „Să-i dai numele de Iisus, fiindcă acela, Pruncul care se va naşte din Sfânta Fecioară, va mântui poporul Său” (Matei 1, 21) – de la cine? De la păcatele sale proprii. Când Hristos se uită la tine, la tine se gândeşte, nu la aproapele.

Pentru aceea, când Hristos se uită la tine, nu-i destul să vadă că nu ai omorât pe aproapele tău, că poate strângând din pumni şi scrâşnind din dinţi ai reţinut – din cauza legii morale sau din vreo frică socială sau altele – ai reţinut mâini ucigaşe de la o ucidere de frate. Pentru Hristos, Cel Care ne-a făcut în chipul Său şi în asemănarea Sa, nu e destul. El se uită la tine şi vede oglindindu-se, dar întunecat, chipul dumnezeiesc.

Dumnezeu nu scrâşneşte din dinţi ca să nu omoare, Dumnezeu se îndulceşte în a fi bun, nu în a omorî. Hristos, cum zic unele din rugăciunile noastre, „cu uşurinţă” a purtat pe Cruce păcatele noastre. „Fără de mâhnire”, zice altă rugăciune, a purtat păcatele noastre, ale noastre, în suferinţele trupului Lui pe Cruce.

 

(Ieromonahul Rafail Noica, Cultura Duhului, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2002, p. 67)

De la același autor

Ultimele din categorie