Căsătoria are, în afara scopului ei de temelie - naşterea de fii (I Tim. 2,15), încă şi un alt scop important, de a fi pază a curăţiei. Sfântul Ioan Gură de Aur învaţă: „Omul trebuie să se căsătorească pentru a alunga păcatul şi pentru a se izbăvi de orice faptă a desfrânării. Anume pentru aceasta trebuie să ne căsătorim, pentru a ne ajuta reciproc să ducem o viaţă curată”. După învăţătura acestui mare bărbat, căsătoria nu este o piedică a curăţiei, ci mai degrabă ea o păzeşte şi o întăreşte. Din această pricină, trădarea este un mare şi greu păcat. „Omul căsătorit, dacă încalcă căsătoriile altora ori priveşte cu poftă la vreo femeie străină, nu merită nici o iertare, nici din partea oamenilor, nici înaintea lui Dumnezeu, oricât s-ar îndreptăţi prin fire”.

Această judecată, foarte aspră la prima vedere, este în realitate întru totul îndreptăţită, deoarece, dacă monahii dintru început se lipsesc de un astfel de chip al dezmierdării, omul căsătorit poate să-şi manifeste pornirile lui trupeşti, în limitele legiuitei căsătorii. Dar a privi plin de poftă în afara acestor cadre, acesta este un păcat vădit, fiind un semn al desfrânării, şi nu al dorinţei de înmulţire a neamului omenesc prin legiuita şi binecuvântata căsătorie.

Astfel, omul, pentru a ajunge la adevărata curăţie, trebuie să se nevoiască, şi aceasta pe când e încă tânăr, şi să nu aştepte să îmbătrânească, pentru a vieţui în curăţie. Curăţia se obţine cu nevoinţă, rugăciune şi luptă. Ca orice altă virtute generală, ea nu se obţine fără osteneală.

Sfântul Vasile cel Mare lămureşte în chip minunat: „Virtutea curăţiei nu o are acela în care dorinţele necurate au slăbit ca urmare a bătrâneţii, ori a bolii, ori din vreo altă pricină. Într-un astfel de om, chiar de ar mai şi vieţui păcatul, trupul lui neputincios îl împiedică de la fapte păcătoase. Curăţia este silire continuă, în afundul sufletului, şi ucigătoare a urmelor mişcărilor ruşinoase rămase acolo. Cel ce s-a lecuit astfel şi a dobândit această virtute, a înrădăcinat întru sine curăţia cea potrivnică păcatului”.

(Arhim. Serafim Alexiev, Curăția – tâlcuire la rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, Editura Sophia, p. 21-22)