Dinspre ce trebuie să întoarcem cultura generației moderne? Dinspre materialism? Poate. Dinspre ateism? Poate.
Dinspre ce trebuie să întoarcem cultura generației moderne? Dinspre materialism? Poate. Dinspre ateism? Poate. Dar cel mai sigur, ceea ce marchează la maximum conștiința tinerilor este un indiferentism mult mai grav decât ateismul sau materialismul și un analfabetism spiritual care-i face vecini cu subcultura. Din păcate, școala în sine nu poate face față singură. Și nici familia. Singura instituție care le poate sprijini deopotrivă este Biserica. Pentru aceasta, ea trebuie să aibă nu un discurs moralist, ci să ofere morală. O platformă care să-i facă pe tineri să câștige timp în fața răutății și a durerii celorlalți oameni.
(Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula, Să ne merităm ortodoxia, Editura Oastea Domnului, Sibiu 2004, p.146)

Despre Părintele Constantin Necula
Constantin-Valer Necula a absolvit Facultatea de Teologie „Andrei Șaguna“ din Sibiu și este doctor în teologie, specializarea catehetică-omiletică și pedagogie creștină. Este autor de volume de predici, de studii și articole de omiletică și catehetică dar și de cărți pentru copii și tineret. A tradus mai multe cărți și a scris articole în publicații din țară și străinătate. A semnat zeci de studii în limba română și în limbi străine - franceză, italiană, germană - si numeroase recenzii. A susținut 150 conferințe în țară și în străinătate și a participat la o serie de emisiuni de radio și de televiziune atât la posturi naționale cât și internaționale. ...