Cauza din care a slăbit râvna în rugăciune și faptă bună

Cuvinte duhovnicești

Cauza din care a slăbit râvna în rugăciune și faptă bună

Dacă vom pune întâi biserica, lauda lui Dumnezeu, adică pe Maria şi apoi ascultarea, lucrul mâinilor, adică pe Marta, atunci toate mânăstirile şi bisericile noastre ar înflori şi diavolul ar fi izgonit dintre oameni.

Din ce cauză a slăbit râvna pentru rugăciune şi pentru orice faptă bună, atât în mânăstiri, cât şi între mireni ?

- Pentru că a slăbit credinţa în toată lumea. Astăzi, fiecare creştin şi călugăr mărturiseşte că nu se mai poate ruga în prezent, cum se ruga în trecut. Numai cu mare silă şi osteneală, unii călugări buni şi creştini îşi menţin rugăciunea curată de zi şi de noapte. Ceilalţi sunt mereu învăluiţi de griji, de oameni şi de neputinţe; iar când ne rugăm, mintea ne este plină de gânduri şi răspândire. Având în vedere cele trei atacuri prin care a trecut Mântuitorul pe muntele ispitirii, când L-a ispitit satana, întâi cu lacomia, al doilea cu mândria şi al treilea cu necredinţa, biruirea oricărui atac este ca Domnului Dumnezeu să ne închinăm şi numai Lui să-i slujim. Astăzi este mare ceartă între cele două surori ale lui Lazar, Marta şi Maria, care şi-a ales partea cea bună. În mânăstiri, ca peste tot Marta asupreşte pe Maria şi n-o lasă să se roage mai mult iar Maria plânge nemângâiată. Dacă vom pune întâi biserica, lauda lui Dumnezeu, adică pe Maria şi apoi ascultarea, lucrul mâinilor, adică pe Marta, atunci toate mânăstirile şi bisericile noastre ar înflori şi diavolul ar fi izgonit dintre oameni. Iar sporirea duhovnicească a fiecăruia începe de la aceste cuvinte: Doamne dă să-mi văd păcatele mele şi să nu osândesc pe fratele meu..."

(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Paisie Duhovnicul, Editura Apologeticum, p. 13)

Citește despre: