Vorbind despre prezența lui Dumnezeu în mintea noastră, nu înseamnă că noi vedem pe Dumnezeu, ci că Dumnezeu ne vede. Iată atitudinea dreaptă: să lucrăm în prezența Dumnezeului Care ne privește.

Cât despre vise, nu pot spune mai mult decât Ioan Scărarul. După Părinții Bisericii cel mai bine este să nu le dai crezare. Pentru a ne face să credem viziunilor noastre vrăjmașul poate într-adevăr izvodi vise care se împlinesc apoi în viața zilnică. Se cuvine deci să fim cu cât mai multă luare-aminte. Este destul o singură dată, și iată înșelarea, cu toată droaia sa de primejdii. Avem cuvântul lui Hristos și al apostolilor: el ne este de ajuns.

Este foarte important ca niciodată să nu căutăm semne vădite ale bunăvoinței dumnezeiești, ca, de pildă, darul facerii de minuni.

A trăi pe Hristos prin și pentru sine, separat de ceilalți, înseamnă a avea experiența neîndestulării făpturii omenești pentru viața creștină. Dimpotrivă, unde doi, trei, patru sau mai mulți se adună pentru același țel, puterea fiecăruia se înmulțește la nesfârșit. Scriptura zice: „Vai celui singur!”. Doi, în schimb, pot fi de-acum de nebiruit.

(Arhimandritul Sofronie, Din viață și din Duh, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2014, p. 38)