Cântarea I

Glas 8

Irmos: „Pe faraon ce se purta…”

Al cumințeniei palat preastrălucit, al teologilor sfinţi tâlcuitor mare, dar şi dascăl înţelept, lauda athoniţilor şi podoabă frumoasă şi preaînaltă a Părinţilor, te cinstim în imne, Sofronie.

Cela ce a întemeiat Biserica ţi-a dat harisme fireşti, văzând mai’nainte prisosirea acestora întru puterea Duhului, cum apoi arătat-a preaminunată viaţa ta, care ne uimeşte, Sofronie.

Slavă…

A tinereţii necercare cunoscând, înşelătorul vrăjmaş dorirea ta din suflet la rătăcire o a târât, însă Hristos te-a izbăvit cu iubire de oameni, descoperindu-ţi, Sofronie, taina Rânduielii dumnezeieşti.

Și acum…

Ucenic al tău preabun s-a arătat în Athos, Muntele Sfânt, Preanevinovată, prin cinstită grija ta, dumnezeiescul Sofronie, fiind precum Părinţii cei ce de veacuri s-au nevoit sub preasfântul tău acoperământ.

Cântarea a 3-a

Irmos: „Cela ce ai făcut”

Ai aflat stareţ mare, de-Dumnezeu-purtător, întru mănăstirea aleasă a lui Pantelimon, pe Siluan cel smerit, ce ţi-a descoperit adâncul vieţii celei după Duh, Sfinte Sofronie.

Cu mărime de suflet ai petrecut ca monah, săvârşind slujirile tale, ca înainte-I stând Atotţiitorului şi socotind nevoinţa ca pe-un dar Aceluia, pentru cinstirea Lui.

Slavă…

Înţeleptul tău stareţ înţelegând setea ta după Dumnezeu, Cuvioase, toată bogăţia lui, cea adunată-n Athon, şi-a deşertat-o înainte-ţi văzând propăşirea ta Sfinte Sofronie.

Și acum…

În chip tainic, Curată, blagosloveai luptele ce le săvârşea cu zdrobire robul tău într-ascuns şi care îţi cerea împreună-lucrarea, strigându-ţi: Grăbeşte-te şi mă acoperă!

Sedealna. Glasul al VIII-lea, asemenea cu:

„Pe Înţelepciunea şi Cuvântul…”

Amăgirilor vieţii tu necrezând şi din cursele ei degrabă scăpând, ales-ai, Înţeleptule, vieţuirea monahilor şi-n Sfântul Munte Athos ca cerbul ai alergat, sfărâmând legătura' cu grija acestei lumi; de-aceea, luând seamă în adâncul din suflet, mintea, prin lacrima pocăinţei, ţi-ai curăţit, dar şi harul atrasu-l-ai fără încetare priveghind în ruga inimii, povăţuindu-te preacinstitul tău dascăl Siluan.

Slavă…, tot aceasta. Și acum a Născătoarei, asemenea

Pentru lume, Fecioară, Lumina ei şi cereştilor cete, Podoaba lor, în lume născutu-L-ai pe al lumii Luminător căci mai’nainte n-aveau podoaba luminii lor, neputând muritorii să vadă pe Domnul lor. Pentru-acestea două, nelumească-lumină, în lume te-ai arătat Născătoare de Dumnezeu, prin El lumea tu luminând, Pruncă, cu lumina dintâi. Iar pe toţi îngerii străluminatu-i-ai cu Lumina din tine, lumii mântuire făcându-te.

Cântarea a 4-a

Irmos: „Tu ești tăria mea…”

Pildă având pe împreună-nevoitori, tu frăţeşte pusu-ţi-ai strădania ca să urmezi toată lupta lor, cât şi nevoinţa, Părinte Sfinte Sofronie, spre a duhului rodire, dar tainic tu lucrat-ai ca să sfărâmi toate slăvirile.

Ca luptător adevărat al Stăpânului, cu răbdare şi prin rugăciunea ta, ţi se păreau orice năvăliri de la răii demoni precum o joacă a pruncilor, ţinându-ţi în iad mintea, cum a fost învăţată, scoteai viaţă de-acolo, Sofronie.

Slavă…

Lumina ta ce strălucea ca o flacără, dând putere neputinţei trupului, însă şi mult har mângâietor având în al tău suflet, ţi-ai înteţit nevoinţele şi mare bogăţie după duh adunat-ai, omul cel dinlăuntru crescându-ţi-l.

Și acum…

Maică, şuvoi de viaţă ne este lacrima care curge, Pruncă, pentru Fiul tău, aşa cum spun toţi Sfinţii Părinţi, care ne adapă ogorul bun al virtuţilor şi care aduce roadă la vreme potrivită şi viteaz arătându-ne sufletul.

Cântarea a 5-a

Irmos: „Pentru ce m-ai lepădat…”

N-a putut pomenirea vieţii dinainte nicicum să te tulbure, ci vicleanul diavol a plecat fără roadă, mâhnindu-se, pagubă preamare suferind prin săgetarea dumnezeieștii dragoste de Hristos.

Câmp al luptelor tale celor peste fire îţi erau toate nopţile, căci plângeai ca pruncul fără vină, strigându-I Mirelui tău: Dă-mi, Tu, o Iisuse, dumnezeiasca Ta dulceaţă, care să-mi nimicească amăgirile.

Slavă…

Desfătatu-te-ai, Sfinte, de cărţile sfinţilor întru sfinţenie, unde, ca o comoară nestricată, se află cunoaşterea, căci fac mai bogată cercarea cea de multe veacuri ce hrăneşte tot sufletul din belşug.

Și acum…

Crucea Domnului nostru pare nebunie, Maică, necredincioşilor, armă nebiruită este însă creştinilor tuturor, şi care aduce, lovind pe demoni, mântuire celor ce cu credinţă se-nchină ei.

Cântarea a 6-a

Irmos: „Rugăciunea mea…”

Bătrânii înţelegând, Sofronie, cea a sufletului tău înaintare au hotărât ca-n altar să te-aducă pentru a sta înaintea Stăpânului şi între preoţi să slujeşti jertfa dumnezeiască a Mielului.

Pe toate câte ţi s-au descoperit nu putem a le şti noi, Cuvioase, pentru că tu le-ai ţinut, Înţelepte, întru cămara de taină a inimii şi, închizând-o, ai păzit asemănarea smereniei Domnului.

Slavă…

Cuviinţa vieţii şi-a purtărilor şi mărimea ta de suflet, Părinte, dar şi adâncul sfintelor înţelesuri şi purtătoarea de Hristos a ta dragoste făcutu-te-au să fii iubit de toţi care de tine se-apropie.

Și acum…

Avându-te pildă sfintei curăţii, dar şi a neprihănirii, Fecioară, în ale lui făptuiri şi în gânduri al tău ales, Cuviosul, făcutu-s-a palat cu totul luminos, strălucind întru neprihănirea lui.

Condac

Glasul al III-lea, asemenea cu: „Fecioara astăzi…”

Aprins fiind de Sfântul Duh pe Care-L căutai cu dorire, ai ajuns cu totul foc prin părtăşie cu Acela, căci văzând, atât cât oamenii pot să vadă, a lui Hristos lumină care te-a umplut de daruri, străluminat-ai prin acestea întreaga lume, fericite Sofronie.

Icos

Descoperitu-ți-a Dumnezeu ca unui înțelept tainele cele încredințate de Tatăl numai câtorva, precum lui Moise în rug, pe muntele Sinai. Căci însuşi numele „Eu sunt” cu adâncime l-ai arătat, teologhisind în chip nou prin puterea Duhului. Și, ținându-ți mintea în iad cu bună nădejde, precum ai fost învățat, scos-ai de acolo izvoarele învistierite în cărțile tale, care astâmpără setea sufletelor noastre. De aceea toți cu mulţumire te cinstim, fericite Sofronie.

Cântarea a 7-a

Irmos: „În cuptor pruncii evreilor…”

Avut-ai harul teologiei şi ai tâlcuit dogmele credinţei în chip preastrălucit, cu multă ’nţelepciune, curată păzind, Sofronie, comoara Ortodoxiei.

Stâlp neclintit ai fost, Părinte, nevoindu-te-n pustietăţi din Athos, şi-ai urmat pe cei vechi în aspre nevoinţe, bineplăcând tu Domnului întru toate ale tale.

Slavă…

Trupul fiind în istovire, însufleţit ai fost de Duhul Sfânt, Părinte, şi ca zugrav iscusit ţi-ai aşternut în suflet chipul Mântuitorului cel de neşters, Cuvioase.

Și acum…

Dat-ai, Curată, odinioară lui Grigorie Palama lumina nezidită, iar în vremuri mai noi aceeaşi lumină i-ai dat-o lui Sofronie, căci te-a cinstit întreaga viaţă.

Cântarea a 8-a

Irmos: „De șapte ori cuptorul…”

Toate câte ţin de viaţa ta sunt, Părinte, de ne’nţeles pentru cei ce nu au prin cercare Duhul Sfânt, de Care ai fost umplut, de Care fost-ai, Sfinte, purtat, bine păzindu-I tu în inimă luminarea; de-aceea ale tale dulci purtări şi cuvinte îţi vădeau părtăşia la firea dumnezeiască.

Ca un înger arătându-te înaintea lui Dumnezeu, jertfa făr’de sânge aduceai adeseori şi-Aceluia rugatu-te-ai pentru noi toţi, Părinte-al meu, din suflet strigând întru adâncă zdrobire; de-aceea şi Stăpânul cu iubire de oameni plinea tuturor ruga de-folos-aducătoare.

Binecuvântăm pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, Domnul.

Râvnă avut-ai pururea, într-a inimii ardere, pentru isihie în întreagă viaţa ta, ea ţi-a şi dat, Sofronie, cercarea rugii din Gheţimani şi a Domnului suferință pe Cruce deplin ţi-ai însuşit-o, bucuros revărsând-o prin purtările tale' în toată-mprejurarea.

Și acum…

Pruncă, prin Duhul zămislind, Născătoare de Dumnezeu te-ai făcut, Fecioară, dăruind creştinilor să-L nască pe Domnul lor în inimi, în chip negrăit, iară după har, virtuţi să poarte ca roadă, de-aceea-ţi slăvim Fiul, pe Iisus, Domnul nostru, împreună cu toţi sfinţii, în veacurile toate.

Cântarea a 9-a

Irmos: „Înfricoșatu-s-a de aceasta…”

Cum Iacov înainte de-al său sfârşit a binecuvântat pe toţi fiii săi, aşa şi tu, cu multă iubire de fii, ai dat binecuvântarea ta, Sfinte, din al sufletului adânc, predând înţelepţeşte prin Duhul moştenirea pe care ai născut-o, Sofronie.

Săltează ţara ta cea după trup, iar Athonul şi mai mult se bucură, dar peste toţi, veselă se face mănăstirea ta, avându-te, Sofronie, pururi împreună cu Siluan mijlocitori în ceruri, revărsând de acolo tuturor binecuvântările.

Cinsteşte-se Biserica lui Hristos astăzi cu tine îmbogăţindu-se, căci minunat eşti între teologi şi nevoitori, cu-nvăţătorii așijderea, fiind de o seamă cu marii Părinţi, prin viaţă şi cuvinte purtarea-ţi cuviincioasă înfăţişând-o ortodocşilor.

Slavă…

O, pământule-al Britaniei fericit, care tainic ţii în al tău pântece sfinţitul trup al celui cinstit şi preaminunat, care şi vrednic s-a găsit s-ajungă lăcaş al Duhului Sfânt şi care izvorăşte ale harului daruri celor care de el se apropie.

Și acum…

Sfinţeşte Mănăstirea Prorocului, ctitorită în Essex de fiul tău cel preaiubit, Preanevinovată, Sofronie, şi-a arătat-o alt Athon, unde iubitoarele de Hristos virtuţi sunt în lucrare, preaslăvindu-se astfel sfinţitul nume al Preasfintei Treimi.