Ce ne cere Hristos, pentru a-L urma?

Omul se va păzi pe sine pentru viața veșnică numai dacă, prin lucrarea credinței, se va jertfi pe sine, își va pierde sufletul și îl va preda lui Hristos, încât în El din nou îl va găsi, înnoit, îmbrăcat cu har, eliberat de moarte și înveșnicit. 

Care este, de fapt, cererea Domnului Hristos, de la fiecare om, ca o condiție pentru a-L urma? Una și numai una – să se lepede de sine și să-și ia crucea sa: „Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine [ἀπαρνησάσθω ἑαυτόν], să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie”. Lepădarea de sine înseamnă lepădare în totalitatea realității psihofizice a persoanei sale păcătoase, adică lepădare de sufletul său, de voia sa, de rațiunea sa, de eul său, de regula vieții și gândirii sale antropocentrice și egoiste. Și omul va realiza aceasta atunci când, prin lucrarea credinței în Hristos, celei care se leapădă de sine, se va răstigni pe sine pentru păcat și pentru tot ceea ce este păcătos în el și în jurul lui. Atunci când va muri pentru păcat și pentru moarte, ca să trăiască pentru Domnul Hristos Cel neprihănit și nemuritor.

Pe de altă parte, rațiunea se leapădă de sine atunci când încetează să se considere pe sine autorul adevărului, prin sine existent, măsura și călăuza adevărului și prin lucrarea credinței care se leapădă de sine și se dă Domnului Hristos ca să-i fie făcătorul, măsura și călăuza adevărului. Omul se va păzi pe sine pentru viața veșnică numai dacă, prin lucrarea credinței, se va jertfi pe sine, își va pierde sufletul și îl va preda lui Hristos, încât în El din nou îl va găsi, înnoit, îmbrăcat cu har, eliberat de moarte și înveșnicit. Fiindcă acesta este sensul cuvintelor Mântuitorului: „Iar cine își va pierde sufletul pentru Mine îl va afla [εὑρήσει αὐτήν], îl va mântui [σώσει αὐτήν], îl va păstra pentru viața veșnică [εἰς ζωήν αἰώνιον φυλάξει αὐτην]”. Atunci când omul se leapădă de sine pentru Hristos, de sufletul, de rațiunea și de eul său păcătos, atunci se încredințează cu totul și se predă Domnului Hristos, moare pentru El, își sădește sămânța persoanei sale în El. Și atunci, în profunzimile harului dumnezeiesc al lui Hristos, sămânța persoanei umane se desparte, se transformă, se descompune, se desface de toate cele păcătoase și muritoare, se eliberează de detașarea egoistă și de singurătate, moare pentru tot ceea ce este trecător și păcătos, iar iubitoru de oameni Domnul îl însuflețește cu nemurire, îl înveșnicește cu veșnicia Sa, îl umple cu adevărul Său, și prin aceasta îl face capabil pentru a da multe roade duhovnicești.

(Sfântul Iustin Popovici, Dogmatica Bisericii Ortodoxe, volumul I, Editura Doxologia, Iași, pp. 66-67)

De la același autor

Ultimele din categorie