Nu le mai supărați. Este mare lucru să te ferești să faci faptele care știi că-l supără pe aproapele tău. Să vă povestesc o întâmplare cu părintele Selafiil, ca să vedeți cât de atenți pot fi oamenii lui Dumnezeu în a nu răni cugetul aproapelui.

Eram la Noul Neamț și nu mai aveam cărți, pentru că le lăsasem pe unde fusesem, și am rugat un prieten din România să-mi aducă niște cărți, ca să am să citesc la chilie. Au dat zvon pe la edituri și mi-au adus o mașină de cărți. M-am dus la chilie la Părintele și i-am zis că am primit multe cărți cu Sfinții Părinți din România. Părintele nu mai vedea de 23 de ani, dar era atât de însetat de învățăturile Sfinților, la cei 97 de ani ai lui, de parcă era la început. Și a vrut să vadă el ce fel de cărți din Sfinții Părinți am primit, să pună el mâna pe ele, pentru că nu mai vedea, și să-i spun despre fiecare ce fel de carte este. A cerut să fie ridicat la marginea patului, pentru că nu mai putea să se întoarcă singur în pat, era bolnav și cerea să fie luat în brațe când se punea la rugăciune sau primea oaspeți. Acum stătea la marginea patului și aștepta să vadă ce fel de cărți din Sfinții Părinți avem noi. Am tras mașina. Dar Părintele se oprește și zice: „Măi, da s-o-nserat afară?”. Zic: „Nu, Părinte, încă nu”. „Ei – zice Părintele –, hai mai bine să mai așteptăm oleacă să se-nsereze. Că dacă aducem amu cărțile poate să vadă vreun frate și să se mâhnească, să zică: uite câte cărți au aiștia!”. Atât de atent era Părintele, ca nu cumva, fratele, văzând, să vrea și el din cărțile alea și să se mâhnească. Și-am așteptat să se însereze, ca nu cumva să atingem cugetul cuiva și să-l băgăm în ispită.

Ce să mai vorbim despre supărăcioși. Sigur că trebuie să ne ferim și să nu dăm nimănui prilej de supărare. Asta înseamnă a nu sminti pe cel slab. Dacă nu-i place o treabă, n-o face, evit-o. Asta înseamnă dragostea. Nu „tot smintitul se smintește”. Sigur că nu putem să le intrăm tuturor în voie, dar pe cât se poate, să avem această delicatețe și atenție. Așa că, Dumnezeu să ne ajute să vedem viața duhovnicească în esența ei și s-o lucrăm după puteri spre bucuria aproapelui nostru și a noastră și spre slava lui Dumnezeu, Care a binevoit să ne descopere nouă taina dragostei, taina veacului viitor. Pentru că veacul viitor este un veac al iubirii neclintite și veșnice. Pentru aceasta ne ostenim, pentru aceasta ne îndurerăm, pentru aceasta suspinăm, căci nimic altceva nu merită efortul în afara dragostei.

(Ieromonahul Savatie Baștovoi, A iubi înseamnă a ierta, Editura Cathisma, p. 109-111)