Mai înainte de toate trebuie să știți că cea mai veche poruncă a lui Dumnezeu în lume este porunca postului. Auzi ce zice dumnezeiescul ierarh Vasile: „Cucerește-te, smerește-te, omule, de vechimea și căruntețea postului, că este deodată cu lumea!”. Porunca postului s-a dat omului încă din Rai, mai înainte de a greși omul, căci i-a spus Dumnezeu lui Adam: „Din toți pomii Raiului să mâncați, iar din pomul cunoștinței binelui și răului să nu mâncați, căci cu moarte veți muri”.

Bătrânețea și vechimea postului este deodată cu lumea. De aceea, când a dat Dumnezeu cele zece porunci pe Muntele Sinai, n-a mai pus și porunca postului, zic dumnezeieștii Părinți, pentru că ea era mai veche, este dată cu 4108 ani înainte de a se da Legea pe Muntele Sinai. Aceasta era porunca cea preaveche din Rai dată omului. Postul nu s-a pus la întâmplare în Biserica lui Hristos. Postul este rânduit de Mântuitorul, de Sfinții Apostoli, de Sinoadele ecumenice ale Bisericii și de toți Sfinții Părinți. Fericiți, de trei ori fericiți sunt călugării și creștinii care postesc cele patru posturi de peste an, precum și lunea, miercurea și vinerea, după învățătura Bisericii.

Postul, să știți, după marele Vasile, se ia după măsura puterii trupului. Nu toți pot să postească cu aceeași măsură. Auzi ce zice Marcu Ascetul: „Câtă deosebire are arama de fier și fierul de vreascuri, atâta deosebire este între un trup și altul. De aceea și măsura postului se ia după puterile fiecăruia. Unul poate să postească o săptămână, să nu ia apă sau mâncare și postește foarte ușor. Am avut părinți aici, care, de luni până sâmbătă nu gustau nimic și mai sunt câțiva. Dar altul, săracul, de-abia poate ține o zi până la apusul soarelui. Însă dacă ține cu credință, mai mare plată are acela decât celălalt care postește o săptămână, dar n-are luptă. Că plata se dă nu după măsura timpului, ci după nevoința celui care postește.

(Arhimandritul Ilie Cleopa, Ne vorbește Părintele Cleopa, ediția a 2-a, vol. 3, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători-Neamț, 2004, pp. 107-108)