Rugăciunea este pentru începători şi neputincioşi. Iar cei care se pot lupta – să folosească împotrivirea, care obişnu­ieşte să astupe gura diavolilor. În felul acesta, Domnul nostru a biruit cele trei mari războaie pe care I le-a pus înainte diavolul, sus, pe munte. Senzualitatea – prin „nu numai cu pâine va trăi omul”, slava deşartă – prin „să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău”, şi iubirea de arginţi – prin „numai Domnului Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui Unuia să-I slujeşti” (Matei 4, 10).

Sfinţitul Mucenic Petru Damaschin ne spune referitor la acestea: „Când diavolii îți aduc vreun gând de mân­drie, atunci să-ţi aduci aminte de gândurile necuviincioase pe care ţi le spuneau şi smereşte-te. Iar când îţi vor aduce gânduri necuviincioase, să-ţi aduci aminte de acele gânduri de mândrie şi să le biruieşti în felul acesta, încât nici să nu deznădăjduieşti din pricina gândurilor necuviincioase, nici să te mândreşti din pricina celor bune”.

Astfel, când un oarecare cuvios bătrân era luptat de gânduri de mândrie, îşi spunea gândului său: „Bătrâne, vezi-ţi desfrânările tale”, iar războiul înceta.

Există cazuri când cineva îşi mobilizează toate puterile duhovniceşti, toate gândurile bune, şi totuşi nu poate alunga un gând rău. Care este pricina? „Deoarece mai întâi am primit să judecăm pe aproapele”. Am judecat pe fratele nostru, iar gândul nostru a pierdut puterea ce-o avea mai înainte.

Uneori suntem fără minte, de aceea ne stă­pânesc gândurile.

Însă de cele mai multe ori nu avem puterea să ne luptăm împotriva gândurilor, deoarece cedăm atacurilor lor, primim astfel de răni duhovniceşti care nu se vindecă nici chiar cu trecerea unui mare interval de timp.

De aceea, e mai bine să scape cineva prin puterea rugăciunii şi a lacrimilor, deoarece

a) sufletul nu are întotdeauna aceeaşi putere

b) diavolul are experienţa multor mii de ani, în timp ce a noastră este foarte limitată şi, încercând să ne împotrivim, vom fugi biruiţi şi răniţi, căci mintea noastră iarăşi se întinează cu imaginaţia necuviincioasă

c) alungă mândria şi arată smerenie cel ce scapă la Dumnezeu în ceasul războiului gândurilor şi se mărturiseşte pe sine nevrednic, smerit şi neputincios în a se lupta, şi numai pe Iisus Hristos tare şi puternic în război, deoarece El ne-a spus: „Îndrăzniţi, Eu am biruit lumea” (Ioan 16, 33), adică patimile, gândurile şi pe diavolul.

(Ieromonah Benedict Aghioritul, Gândurile şi înfruntarea lor, Editura Evanghelismos, pp. 37-39)