Cei mai sinceri oameni din viața noastră sunt cei care ne spun ce defecte avem
Cei care arată recunoștință că au fost smeriți, îl strivesc pe diavol, căci, așa cum au spus Părinții, smerenia coboară în iad și înalță până la cer, iar mândria înalță până la cer și prăvălește în iad.
Trebuie să înțelegem că nimeni nu ne spune atât adevărul, cât cei care ne osândesc. Domnul Atotștiutorul cunoaște că, deși toți oamenii îmi laudă și îmi fericesc faptele, în realitate sunt vrednice de osândă și de dispreț. Dacă-mi spun: „Acest rău l-ai făcut!”, eu voi spune „dar oare n-am făcut niciun bine?”. Pentru că nimeni nu spune minciuni atât de umflate, ca cei care mă laudă și mă fericesc. Și nimeni nu grăiește adevărul, ca cei care mă osândesc și mă umilesc, așa cum am spus. Și totuși, nici ei nu spun tot adevărul. Pentru că dacă ar putea să vadă, nu zic noianul păcatelor mele, ci doar o parte din acestea, și-ar întoarce fața de la necurăția, mocirla, și împuțiciunea sufletului meu. Dacă trupurile oamenilor ar deveni limbi, ca să ne judece, sunt sigur că nimeni n-ar putea să descrie cu adevărat nevrednicia noastră. Pentru că fiecare dintre cei care ne judecă spune doar o parte. Este cu neputință să le știe pe toate.
Dacă dreptul Iov a zis „Sunt plin de necinste” (Iov 10, 15), și la cuvântul „plin” nu se mai poate adăuga ceva – ce vom spune noi care suntem groapa tuturor păcatelor? Diavolul ne-a smerit prin fiecare păcat. Și suntem datori să fim recunoscători lui Dumnezeu care ne-a smerit astfel. Cei care arată recunoștință că au fost smeriți, îl strivesc pe diavol, căci, așa cum au spus Părinții, smerenia coboară în iad și înalță până la Cer, iar mândria înalță până la Cer și prăvălește în iad. (Avva Zosima)
(Glasul Sfinților Părinți, traducere Preot Victor Mihalache, Editura Egumenița, 2008, p. 156)
În biserică, glasul dumnezeiesc ajunge la inimile noastre
Darurile Maicii Domnului pentru fiecare dintre noi
Citește despre:Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro