Cine nu este bun nu se aseamănă cu Cel bun, cu Cel ce S-a înălţat la cer

Cuvinte duhovnicești

Cine nu este bun nu se aseamănă cu Cel bun, cu Cel ce S-a înălţat la cer

    • Cine nu este bun nu se aseamănă cu Cel bun, cu Cel ce S-a înălţat la cer
      Cine nu este bun nu se aseamănă cu Cel bun, cu Cel ce S-a înălţat la cer

      Cine nu este bun nu se aseamănă cu Cel bun, cu Cel ce S-a înălţat la cer

Cine nu este bun nu se aseamănă cu Cel bun, cu Cel ce S-a înălţat la cer şi care la Înălţarea Sa şi-a revărsat bunătatea peste ucenicii Săi prin binecuvântarea pe care le-a dat-o şi pe care o dă lumii întregi.

Fără bunătate nu există înălţare. Cine nu este bun nu se aseamănă cu Cel bun, cu Cel ce S-a înălţat la cer şi care la Înălţarea Sa şi-a revărsat bunătatea peste ucenicii Săi prin binecuvântarea pe care le-a dat-o şi pe care o dă lumii întregi, în măsura în care lumea aceasta vrea să fie lume în care să se arate puterea lui Dumnezeu, lumea care să se supună lui Dumnezeu. Noi ştim că Dumnezeu iubeşte lumea, şi o iubeşte aşa cum este de fapt, dar nu poate să primească lumea aşa cum este, ci numai în măsura în care lumea se schimbă spre bine şi devine o lume a lui Dumnezeu. Noi ştim că în Sfânta Evanghelie se spune că Domnul Hristos a zis cuvântul: „Atât a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca tot cele ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3, 16).

Deci, Domnul Hristos ne spune, ne dă mărturie despre faptul că Dumnezeu iubeşte lumea, că Dumnezeu nu prăpădeşte lumea, ci o ţine şi aşteaptă apropierea lumii de Dumnezeu. Aşa trebuie să fim şi noi iubitori şi să ne revărsăm iubirea noastră peste toţi şi bunătatea noastră să o avem ca o realitate, nu ca ceva de dorit, ci ca ceva actual, ca ceva prezent pentru că dacă doreşti ceva înseamnă că nu ai. Dacă dorim bunătatea înseamnă că nu o avem, şi dacă o avem înseamnă că nu o mai dorim, şi dacă o avem atunci suntem martori ai Mântuitorului nostru Iisus Hristos aici pe pământ prin bunătatea care se revarsă din sufletul nostru şi care este o mărturie adevărată despre bunătatea lui Dumnezeu. Ca să ajungem la aceasta trebuie să înlăturăm din sufletul nostru, mai întâi de toate, răutatea care se potriveşte cu cel rău şi nu se potriveşte cu Dumnezeu, şi să înmulţim bunătatea care ne face buni ca Bunul Dumnezeu.

(Părintele Teofil Părăian, Lumini de gând, Editura Antim, 1997, pp. 156-157)