Studentele şi tot tineretul feminin care vin regulat la biserică, aduc şi ele Mântuitorului Hristos, ca un Mir cu bună mireasmă, râvna lor pentru toată fapta bună, milostenia către cei din suferinţă şi ascultarea de părintele lor duhovnicesc.
Copilele şi tinerele fiice aduc Mir lui Hristos viaţa lor curată, fecioria, rugăciunea şi ascultarea de părinţi. Studentele şi tot tineretul feminin care vin regulat la biserică, aduc şi ele Mântuitorului Hristos, ca un Mir cu bună mireasmă, râvna lor pentru toată fapta bună, milostenia către cei din suferinţă şi ascultarea de părintele lor duhovnicesc. Mamele creştine aduc Stăpânului Hristos cel mai preţios Mir creştin, adică naşterea, creşterea şi educarea copiilor lor în frica de Dumnezeu. Iar mamele în varstă, bunicile şi văduvele care sunt nelipsite din sfintele biserici, aduc lui Dumnezeu mirul lacrimilor, al rugăciunilor şi păstrează cu sfinţenie evlavia ortodoxă pe care o moştenim din moşi strămoşi.
(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Ne vorbeşte Părintele Sofian (Boghiu), Editura Episcopiei Romanului, Roman, 1997)

Despre Părintele Sofian Boghiu
Părintele Arhimandrit Sofian Boghiu (7 octombrie 1912, Cuconeștii Vechi, județul Bălți - 14 septembrie 2002, Mănăstirea Antim) a fost un important duhovnic ortodox și pictor bisericesc român. A fost membru al mișcării „Rugul Aprins”, motiv pentru care a fost deținut politic între 1958-1964. ...