Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Mărturisitor Sofian de la Antim

Troparul Sfântului Cuvios Mărturisitor Sofian de la Antim
Lucrătorule al rugăciunii, Cuvioase Părinte Sofian, iconar iscusit al bisericii, cel ce în suflete, prin harul duhului, ai zugrăvit chipul Mântuitorului, și-n temniță, pentru credință, ai pătimit cu sfinții toți fiind în ceruri acum, roagă-te neîncetat lui Dumnezeu pentru noi.
Cântarea 1
Glasul al 2-lea
Irmos: Întru adânc a aşternut de demult toată oastea lui Faraon puterea cea într-armată, iar întrupându-Se Cuvântul, a pierdut păcatul cel rău, Domnul Cel Preaslăvit, căci cu Slavă S-a preamărit.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Sofian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Rod binecuvântat odrăslit pe pământul românesc, din copilăria ta ai fost blând și ascultător față de părinții tăi trupești, iar mai târziu și față de părinții cei duhovnicești. Pentru aceasta, Domnul te-a învrednicit a fi mare duhovnic al Bucureștilor, umplându-te de daruri.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Sofian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Iubindu-L pe Hristos din copilărie, ai luat jugul Lui cel bun în Mănăstirea Dobrusa, și dorind cu multă râvnă să cunoști tainele credinței și să slujești Biserica, ai venit în Mănăstirea Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, unde ai deprins cântările bisericești, pravila călugărească și meșteșugul frumoasei zugrăviri de biserici.
Slavă...
Preot purtător de Dumnezeu te-ai arătat în Mănăstirea Sfântului Antim, Sfinte Părinte Sofian, virtuțile tale aducându-le ca pe un prinos Domnului și înmulțind talanții primiți de la Stăpânul; pentru aceasta, te bucuri acum cu toți sfinții.
Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:
Domnul, Care după fire este întru totul nemărginit, S-a sălășluit întru tine, Stăpână, făcându-Se om, din milostivire, ca să mântuiască pe cei muritori, pentru negraita Lui iubire de oameni.
Catavasie: Cruce însemnând Moise, de-a dreptul cu toiagul Marea Roşie a despărţit-o pentru Israel, cel ce pedestru a trecut-o; iar de-a curmeziş lovind marea, a împreunat-o împotriva carelor lui Faraon, deasupra scriind nebiruită armă. Pentru aceea, să-I cântăm lui Hristos, Dumnezeului nostru, că S-a preamărit.
Cântarea a 3-a
Irmos: Înflorit-a pustiul ca şi crinul, Doamne, Biserica păgânilor cea stearpă prin venirea ta, întru care s-a întărit inima mea.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Sofian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Dumnezeiasca Liturghie cu multă evlavie și cu duhul adevăratei smerenii ai slujit-o, primind odihnă, bucurie și împăcare cu Dumnezeu, cu al tău cuget și cu semenii, sub razele vindecătoare ale lui Hristos, Soarele Dreptății, care a potolit patimile trupului și ale sufletului tău.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Sofian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Cu smerenie te-ai nevoit duhovnicește și, pentru mărturisirea lui Hristos, ai răbdat temniță, dobândind sfințenia cea bineplăcută lui Dumnezeu; către aceasta ne îndemni și pe noi, prin înstrăinarea de răutăți și de patimi, prin păzirea dreptei credințe în Dumnezeu și împlinirea poruncilor lui Hristos.
Slavă...
De nimic ai socotit a fi viața pământească fără Dumnezeu și sufletul l-ai pus pentru dreapta credință, răbdând cu seninătate chinurile și rugându-te pentru vrăjmași, iar acum la limanul cel fără de durere și fără de întristare te veselești, cu toți drepții lăudând pe Dumnezeu.
Și acum... al Născătoarei de Dumnezeu:
Preasfântă, ceea ce ai născut pe Cuvântul cel Preasfânt, sfințește sufletele și trupurile noastre ale celor ce te fericim pe tine, ceea ce ești fără de prihană.
Sedealna
Glasul al 4-lea
Împărăteasa cerului, Născătoarea de Dumnezeu, ți-a fost povățuitoare și ajutătoare în grelele încercări din vremea vieții tale pământești, cercetându-te deseori și inima umplându-ți de bucurie. Pentru aceasta, cinstitul ei chip l-ai zugrăvit în preafrumoase icoane, iar acum în ceruri din vederea ei te veselești.
Slavă... Și acum...
Glasul al 8-lea
Podobie: Porunca cea cu taină...
În rai de demult, lemnul m-a dezgolit prin mâncare, vrăjmașul pricinindu-mi omorârea; iar lemnul Crucii, aducând haina vieții oamenilor, s-a înfipt în pământ și lumea toată s-a umplut de toată bucuria. Pentru aceasta, văzând-o înălțată, lui Dumnezeu cu credință popoarele să strigăm: Plină este de slavă casa Ta.
Cântarea a 4-a
Irmos: Venit-ai din Fecioară, nu sol, nici înger, ci Tu Însuţi, Domnul, Te-ai Întrupat şi m-ai mântuit pe mine, tot omul. Pentru aceasta, cântăm Ție: Slavă Puterii Tale, Doamne.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Sofian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Alături de nevoitorii „Rugului Aprins” te-ai deprins a chema neîncetat numele cel atotsfânt al Domnului Iisus Hristos, curățindu-ți inima și sfințindu-te; iar acum vindecă patimile sufletelor și durerile trupurilor noastre, cu harul cel dumnezeiesc dăruit ție, Cuvioase Sofian, purtătorule de Duh.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Sofian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Se bucură Basarabia de strălucitele tale nevoințe, dar mai ales orașul București se veselește cu adevărat, lăudându-te, că i-ai fost ca un apostol în vremea vieții tale, iar pentru aceasta nu încetezi a te ruga Domnului ca să-i dăruiască pace și mare milă.
Slavă...
Următor fiind poruncilor dumnezeiești și râvnitor al slavei cerești, ai sădit în inima ta numele cel atotputernic al lui Iisus, Mântuitorul nostru, pentru care, umbrit fiind de darul Duhului Sfânt, ai răbdat cu mulțumire prigoana celor fără de Dumnezeu, învățându-ne astfel să ne rugăm și să-i iertăm pe cei ce ne prigonesc.
Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:
Mantie de porfiră tainică Și-a țesut Dumnezeul tuturor din preacuratul tău pântece, Născătoare de Dumnezeu; cu care împodobindu-Se, ne-a împăcat pe noi cu Dumnezeu Tatăl.
Cântarea a 5-a
Irmos: Mijlocitor Te-ai făcut lui Dumnezeu şi oamenilor, Hristoase Dumnezeule. Că prin Tine, Stăpâne, am aflat izbăvirea din noaptea necunoştinţei către Părintele Tău, începătorul luminii.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Sofian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Curățindu-ți ochii inimii prin lacrimi și privegheri, ai văzut slava lui Dumnezeu și frumusețile Raiului, mai apoi zugrăvind în biserici chipurile sfinților lui Dumnezeu, către care noi privind acum și închinându-ne cu evlavie, cântăm: Minunat ești, Dumnezeule, întru sfinții Tăi!
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Sofian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Cu toții ne bucurăm și ne minunăm de măiestria icoanelor tale, că ai înfățișat în biserici frumusețile cerești, arătând, prin chipuri sfinte, calea spre mântuire, iar, prin cuvintele tale blânde și înțelepte, ai zugrăvit și în sufletele credincioșilor chipul viețuirii virtuoase.
Slavă...
Mănăstirile Antim, Plumbuita, Radu Vodă, Saon, Negru Vodă și Dealu, precum și mulțime de biserici dau mărturie de iscusința darului tău de zugrav, și până în Liban și Siria s-a făcut cunoscută frumusețea icoanelor tale, încât noi, credincioșii, strigăm: În biserica slavei Domnului stând, în cer a fi ni se pare!
Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:
Ceea ce ai născut, prin cuvânt, pe Cuvântul întrupat, te rugăm, Fecioară, izbăvește de cursele vrăjmașului sufletele noastre.
Cântarea a 6-a
Irmos: În adâncul greşelilor fiind înconjurat, chem adâncul milostivirii Tale cel neurmat; din stricăciune, Dumnezeule, scoate-mă.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Sofian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Iubind pe Dumnezeu din toată inima și pe aproapele ca pe tine însuți, ai ajuns la asemănarea cu Hristos și te-ai făcut tuturor toate, arătând, prin pilda vieții tale, că nevoința monahală, slujirea în Biserică și grija față de fiii duhovnicești sunt împreună-lucrătoare la mântuirea sufletului.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Sofian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Ajutător și miluitor fiind celor orfani și lipsiți, ai împlinit cu osârdie testamentul Sfântului Ierarh Antim, și ne-ai lăsat ca moștenire duhovnicească scrierile tale de Dumnezeu insuflate și mulțime de icoane zugrăvite cu mult har, preaînțelepte luminătorule al celor din întuneric și din umbra morții.
Slavă...
Simțind harul dumnezeiesc în inima ta din tinerețe, ai urmat lui Hristos, Soarele dreptății, Care S-a făcut om asemenea nouă întru toate, afară de păcat, ochii sufletului tău luminându-se din cuvintele Evangheliei, pentru care ai strălucit prin virtuți, ajutând pe toți cei ce aleargă la tine cu credință.
Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:
Pe Emanuel, Stăpânul tuturor, născându-L fără stricăciune, ai rămas Fecioară și după naștere, Maică preacurată; pe Acela roagă-L neîncetat să izbăvească de supărarea vrăjmașilor pe cei ce scapă sub acoperământul tău.
Condacul
Glasul al 8-lea
Podobie: Apărătoare Doamnă...
Veniți, toți credincioșii, să lăudăm pe luminatul de Dumnezeu duhovnic al Bucureștilor, cel ce, în vremuri de prigoană, pe Hristos L-a mărturisit, cu înțelepciunea harului pe ucenici i-a îndrumat și sfintele biserici cu minunate icoane le-a înfrumusețat; și din inimi să-i strigăm: Bucură-te, Cuvioase Părinte Sofian, iscusit iconar de suflete!
Icos
Lumină ce nu a putut fi pusă sub obroc a fost viața ta cea virtuoasă și nenumăratele daruri pe care Dumnezeu ți le-a dat pentru smerenia ta; dar mai ales rugăciunea arzătoare și marea ta dragoste îi atrăgeau pe mulți, pentru care venim la tine ca să ne îndrumi în tainica lucrare a rugăciunii și a pocăinței și pe noi, cei ce-ți cântăm:
Bucură-te, vlăstar roditor al Ortodoxiei românești;
Bucură-te, căutător al frumuseții dumnezeiești;
Bucură-te, cel cu numele înțelepciunii numit;
Bucură-te, cel ce cu toate virtuțile ai fost împodobit;
Bucură-te, tainic isihast în mijlocul cetății;
Bucură-te, mustrător al păcatului și al nedreptății;
Bucură-te, liturghisitor înflăcărat al Dumnezeului Celui Preaînalt;
Bucură-te, cel ce bisericile Lui cu alese icoane le-ai înfrumusețat;
Bucură-te, cel ce, în toată viața, dreapta credință ai păzit;
Bucură-te, cel ce pentru Hristos și în temniță ai pătimit;
Bucură-te, preafrumoasă laudă a vieții monahale;
Bucură-te, bun chivernisitor al mănăstirii tale;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Sofian, iscusit iconar de suflete!
Cântarea a 7-a
Irmos: Porunca cea potrivnică lui Dumnezeu, a tiranului celui păgân, înaltă văpaie a ridicat; iar Hristos, Cel Ce bine este cuvântat şi Preaslăvit, a întins cinstitorilor de Dumnezeu tineri Roua Duhului.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Sofian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
În vremuri de prigoană, ai fost înțelept semănător al dreptății și blând mustrător al nedreptății, izbăvind sufletele credincioșilor din înșelăciunea păcatelor și aducându-le lumină în inimi, neîncetat strigând: Mântuiește, Doamne, poporul Tău și binecuvintează moștenirea Ta!
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Sofian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Sfinții Cuvioși Paisie de la Neamț, Gheorghe și Calinic de la Cernica și Irodion de la Lainici s-au bucurat văzând că le-ai urmat nevoințele și viața virtuoasă, prin care ai biruit uneltirile duhurilor rele, iar acum, împreună cu tine, în Împărăția cerurilor, Îl laudă pe Dumnezeu și se roagă pentru sufletele noastre.
Slavă...
Astăzi ne închinăm și noi cu evlavie la racla moaștelor tale ce revarsă tămăduiri, Cuvioase Părinte, și ne rugăm să mijlocești pentru dreptcredinciosul popor din care ai răsărit, ca, prin rugăciune neîncetată, la înălțimea nepătimirii ai urcat, pentru care cântăm:Binecuvântat ești, Dumnezeul părinților noștri!
Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:
Ca un revărsat de zori ai răsărit, având pe Soarele dreptății, Care cu razele cunoașterii de Dumnezeu a curățit lumea de întunericul necunoștinței; Căruia Îi cântăm: Binecuvântat ești, Dumnezeul părinților noștri!
Cântarea a 8-a
Irmos: Cuptorul cel cu foc, oarecând în Babilon, lucrările şi-a despărţit cu Dumnezeiasca poruncă, pe caldei arzând şi răcorind pe credincioşi, care cântau: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Sofian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Vas ales al lui Dumnezeu te-ai arătat, fericite, și, prin rugăciune cu lacrimi pentru toată lumea, lui Hristos jertfă curată te-ai adus. De aceea, credincioșii veneau la tine cu credință și se tămăduiau de patimi și dureri, iar noi, cei ce suntem în nevoi, te rugăm: Ridică mâinile tale, mijlocind pentru noi, fiii tăi!
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Sofian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Iubitor al tăcerii celei născătoare de gânduri înțelepte ai fost mereu, în dragostea de Domnul cu îngerii întrecându-te, și din inimă, ca dintr-o candelă a rugăciunii curate, flacăra focului lăuntric spre Domnul ți-ai suit, iar acum împreună cu sfinții te veselești întru lumina cea neapropiată.
Binecuvântăm pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, Domnul.
Prin pilda vieții tale ai arătat că și în vremurile noastre se poate dobândi harul și desăvârșirea, că mintea, inima și voința în Dumnezeu prin rugăciune necontenită ți-ai întărit, pravila Sfinților Părinți urmând cu dreaptă socotință, iar duhul tău s-a asemănat cu vapaia rugului nemistuit.
Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:
Prunc tânăr ai născut, Preacurată, pe Cel născut din Tatăl în chip netălcuit, mai înainte de toată zidirea. Deci, pe Acela roagă-L să mă înnoiască și pe mine, cel învechit în greșeli, ca să strig: Tineri, binecuvântați; preoți, lăudați; popoare, preînălțați pe Hristos întru toți vecii!
Cântarea a 9-a
Irmos: Fiul Părintelui Celui fără de început, Dumnezeu şi Domnul, întrupându-Se din Fecioară, S-a arătat nouă, ca să lumineze cele întunecate şi să adune cele risipite. Pentru aceasta, pe Născătoarea de Dumnezeu, cea Prealăudată, o slăvim.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Sofian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Din tinerețile tale ai iubit fecioria și cu multă dorire ai căutat mântuirea, slujind Împăratului ceresc fără odihnă, în toată viața ta, cu credință și cu dragoste; iar acum, înaintea Lui stând, împreună cu Preacurata Născătoare de Dumnezeu și cu toți sfinții, mijlocești pentru sufletele noastre.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Sofian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Până la sfârșit ai răbdat pe crucea încercărilor și a bolilor, cu sufletul și cu inima urmând pe Cel ce S-a răstignit pentru noi, vrednicule slujitor al Bisericii, pentru aceasta, Hristos, Arhiereul cel veșnic, în ziua înălțării Cinstitei Sale Cruci, a ridicat la ceruri sfințitul tău suflet, încununându-l cu nepieritoare și minunată cunună.
Slavă...
Ca pe un sfeșnic nestins al Bisericii lui Hristos și adevărat mărturisitor al dreptei credințe, ca pe un blând și smerit păstor de suflete și crainic osârduitor al lacrimilor de pocăință, ca pe o întruchipare a dumnezeieștilor fapte bune, te cinstim noi, credincioșii, de Dumnezeu purtătorule Părinte Sofian.
Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:
Turn de mântuire fii mie, Curată, nimicind taberele demonilor și mulțimea ispitelor și a nevoilor; dăruiește-mi desăvârșită izbăvire, revărsând daruri dumnezeiești din destul asupra mea.