Părintele arhimandrit Sofian Boghiu s-a născut la 7 octombrie 1912, în localitatea Cuconeștii Vechi, județul Bălți.

A intrat în mănăstire la Schitul Rughi din Soroca, în toamna anului 1926. A urmat școala de cântăreți bisericești de la Mănăstirea Dobrua-Soroca, între anii 1928 și 1932. A fost tuns în monahism la 25 decembrie 1937, iar pe 6 august 1939 a fost hirotonit ierodiacon în catedrala din orașul Bălți. În 1940, a absolvit Seminarul monahal de la Mănăstirea Cernica. Înzestrat cu darul picturii, a urmat Academia de Arte Frumoase din București (1940-1945). În perioada 1942-1946, a făcut și Facultatea de Teologie din București.

În 1945 a fost hirotonit ieromonah pe seama Mănăstirii Antim din București. A fost unul dintre participanții cei mai cunoscuți la întâlnirile cultural-duhovnicești ale mișcării „Rugul Aprins” de la Mănăstirea Antim, grupare care a cuprins vârfuri ale clerului ortodox și ale intelectualității creștine laice între anii 1945-1950.

În perioada 1950-1958, a fost numit stareț la Mănăstirea Antim, apoi la Plumbuita. A pictat mai multe biserici și a fost câțiva ani profesor la Seminarul Monahal de la Mănăstirea Neamț.

În anul 1958, a fost condamnat la muncă silnică pentru activitatea desfășurată în cadrul „Rugului Aprins”. A fost eliberat în 1964, în urma decretului general de grațiere. A rămas în Mănăstirea Antim până la sfârșitul vieții pământești, slujind cu multă blândețe și dăruire ca duhovnic și având sute de ucenici, motiv pentru care a fost numit „Duhovnicul Bucureștilor”.

A trecut la Domnul în ziua de 14 septembrie 2002 și a fost înmormântat la Mănăstirea Căldărușani.