Cum ajungem la postul duhovnicesc?
La postul duhovnicesc se ajunge începând cu respectarea regulilor.
Nu știu asta, e foarte greu. Ca să știi asta trebuie să ai experiență. Să ai o regulă. De ce sunt călugării apreciați? Pentru că ei au reguli. Dar și noi avem reguli, numai că ei le respectă, iar noi nu, noi nu prea respectăm regulile, jurămintele, promisiunile, la Sfântul Botez, Sfânta Cununie, nu prea le respectăm.
De ce suntem supărați când vreun călugăr uneori o mai ia razna? Pentru că în ochii noștri ei erau cei care respectau legile, și atunci când unul care n-a avut chemare de mănăstire și greșește în vreun fel nu ne convine, îl blamăm. Din cauza asta, din cauza regulilor. Așa că la postul duhovnicesc se ajunge începând cu respectarea regulilor.
(Părintele Nicolae Tănase, Soțul ideal, soția ideală, Editura Anastasis, 2012, p. 241)
Îngerul păzitor ne numără pașii, bănuții și osteneala
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Mitropolia Moldovei și Bucovinei | © doxologia.ro