Cum ieșim din deznădejde ‒ mă rog, deci trăiesc!

În general, atunci când suntem într-o stare de deznădejde, parcă nici rugăciune nu mai putem face, însă gândurile care ne-au dărâmat le putem spulbera într-o clipă. 

Deznădejdea este o stare grea a sufletului și este un păcat greu, deoarece este un moment în care nu avem încredere în ajutorul lui Dumnezeu. Greșeala unora este că fac mereu o „contabilitate negativă” și nu mai văd de nicăieri nici o ieșire. În general, atunci când suntem într-o stare de deznădejde, parcă nici rugăciune nu mai putem face, însă gândurile care ne-au dărâmat le putem spulbera într-o clipă. Da, gândurile care ne-au dus la deznădejde le putem spulbera într-o clipă, iar rugăciunea ne poate lumina din nou sufletul. Nu putem fi pierduți împreună cu Dumnezeu, iar Dumnezeu nu leapădă pe nimeni dintre cei ce se pocăiesc. Gândurile ne tachinează cu păcatele noastre, cu nereușitele noastre, cu lipsurile sau cu nefericirea, cu foști prieteni care nu ne mai caută sau nu ne mai răspund la telefon, cu orice altceva care ne poate provoca părere de rău și o stare în care nu mai avem putere să facem nimic. Noi însă ne ridicăm greoi, ca un uriaș adormit, către limanul de scăpare al bunătății lui Dumnezeu.

Mărturisirea către altcineva este un început, apoi încercăm să vedem viața și fericirea altfel, și ne învățăm și fără acea mulțime de prieteni gălăgioasă, care sunt apropiați doar când ar avea ceva de câștigat. Viața poate fi frumoasă chiar și atunci când nu mai avem nimic și pe nimeni pe acest pământ. În sfârșit, ne dăruim lui Dumnezeu și ne desfătăm cu spectacolul lumii înconjurătoare, dar și cu emoțiile vieții interioare. Afară de asta, atunci când avem de dat ceva din noi, sunt atâția care așteaptă și au nevoie; iar dacă nu mai avem nimic de dat, și cea mai slabă rugăciune a noastră ne ridică cu mintea la Cer. Mă rog, deci trăiesc!

(Ioan Buliga, Provocările creștinului ortodox în zilele de astăzi, Editura Egumenița, Galați, 2012, pp. 184-185)

De la același autor

Ultimele din categorie