O ultimă întrebare: cum putem ajunge să avem bucuria vieții în Hristos și în Biseri­că? Cum putem să fim niște oameni bucuroși?

Nu înainte de a cunoaște lacrimile și smerenia de rob. Să nu ne suim pe masa Stăpânului fără să fim chemați de El, ca nu cumva, venind, să spună: „Prietene, du-te mai încolo, pentru că este altul care stă aici”.

Și cel care se va apropia, ca și Efrem Sirul și cum ne apropiem toată Biserica, prin rugăciunea lui Dumnezeu, acela va cunoaște Biserica, și eliberarea, și bucuria. Așa să ne apropiem: „Doamne și Stăpânul vieții mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire și al grăirii în deșert nu mi-l da mie. Iar duhul curăției, al gândului smerit, al răbdării și al dragostei, dăruiește-mi mie, slugii Tale. Așa, Doamne Împărate, dăru­iește-mi să văd greșelile mele și să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat ești în veci. Amin”.

(Ieromonahul Savatie Baștovoi, Singuri în fața libertății, Editura Cathisma, București, 2009, pp. 116-117)