Cum să ne ferim de ispita slavei deșarte

Dumnezeu întru atâta l-a slăvit pe el, încât nimeni nu putea să privescă la fața lui, din pricina strălucirii care răzbătea dintru el.

Minunatul avva Pamvo, care a ajuns prin smerenie la o mare sfințenie, s-a rugat trei ani la rând: „Doamne, nu mă slăvi pe pământ!”. Iar Dumnezeu întru atâta l-a slăvit pe el, încât nimeni nu putea să privescă la fața lui, din pricina strălucirii care răzbătea dintru el.

Pentru nevoitorii cei mari în smerita cugetare, care au urât toată slava deșartă, slava nu este primejdioasă. Însă pentru aceia care, în taină, năzuiesc spre aceasta, ea este de-a dreptul pierzătoare. Sfântul Pamvo nu era cu putință să fie vătămat de slavă, căci ajunsese în străfundul smereniei, de unde nu se poate coborî mai jos. Pentru o asemenea smerenie care fuge de toată slava, Dumnezeu dă cea mai mare preaslăvire.

(Arhimandritul Serafim Alexiev, Tâlcuire la Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, traducere din limba bulgară de Gheorghiță Ciocioi, Editura Sophia, București, 2011, p. 126)

De la același autor

Ultimele din categorie