Dacă vei trăi pocăinţa doar la nivelul raţiunii şi al dorinţei psihice nu vei birui pentru că aceste puteri ale sufletului nostru sunt robite plăcerii şi întunecate. Raţiunea va încerca să te convingă să nu-ţi „răstorni mintea” folosind chiar argumente din Scriptură sau Filocalie, iar dorinţa sufletească te va seduce cu imagini „pozitive” în chiar toiul căderii...

Smereşte-te şi priveşte-şi neputinţa când alegi să cazi. Înjoseşte-te în faţa poftei şi a impulsurilor ce o însoţesc. S-o priveşti ca neputinţă, şi nu ca pe ceva ce ai putea să nu faci dacă ai vrea. Nu, n-ai putea, aşa cum n-ai putut nici până acum! Dacă pricepi asta, că nu poţi, orice hotărâri ai lua, vei simţi o durere, o arsură care îţi va străpunge inima împietrită de revolta şi încăpăţânarea de a o lua mereu de la capăt ca să fii aşa cum ţi-ar plăcea... Şi, pe acolo vine mila Domnului care vindecă, eliberează, mângâie!

(Monahia Siluana Vlad, Uimiri, rostiri, pecetluiri, Editura Doxologia, p. 57-58)