Acțiunea principală a duhului omului este să vegheze cu asprime asupra stării sufletului, asupra activității diverselor lui facultăți și convingerea profundă a lui (a sufletului) de propria sa slăbiciu­ne, de fragilitatea sa, de nulitatea sa, iată ceea ce constituie pentru om cunoașterea de sine însuși.

Numai această umilită lucrarea sufletului spre căutarea adevărului, împreună cu Cel ce a rostit legea veșnică pentru toți oamenii: „Fără de Mine nu puteți face nimic”, îl duce pe om la ținta sa, la viața și fericirea veșnică, încă de pe pământ, cu Dumnezeu și întru Dumnezeu.

Însuși Mântuitorul Iisus Hristos ne învață că Împărăția lui Dumnezeu este „înlăuntrul nostru” și că putem cunoaște mai dinainte fericirea aici pe pământ și fericirea din Rai. Această lucrarea cunoașterii, continuă și dincolo de mormânt.

(Părintele Mitrofan, Viața repausaților noștri și viața noastră după moarte, Editura Credința strămoșească, Petru Vodă – Neamț, 2010, p. 344)