„Cunoscând puterea darului și, curățindu-ne cât este cu putință, să ne împărtășim cu Sfintele Taine”

Să ne împăcăm cu Dumnezeu mai înainte de moarte. Să câștigăm bunăvoința Lui. Să ni-i câștigăm prieteni pe îngerii care vor veni la noi. Să avem priveghetor ochiul minții. Să avem mintea nebiruită, fără să slăbim din rezistența împotriva patimilor. Dar chiar dacă vom aluneca puțin, îndată să ne ridicăm, stingând cu multe lacrimi săgețile arzătoare ale vrăjmașului și ridicând împotriva lui dorul lui Hristos. Căci mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului. Astfel încât, avem nevoie de rugăciunile unora pentru alții, de a ne îndemna unii pe alții. Mult pot lacrimile, străpungerea, și, mai înainte de toate și după toate, mult poate împărtășirea cu Sfintele Taine.

Despre amintirea morții și despre faptul de a nu fi nepăsători față de împărtășirea cu Sfintele Taine

Frați și părinți, ieri, când a venit sol imperial, îndată ne-am tulburat și ne-am neliniștit din pricina venirii neașteptate. Dar când am aflat că nu pentru noi a fost venirea lui, îndată s-a risipit neliniștea. Mă întreb, așadar, pentru care pricină ne-am neliniștit, decât, evident, ca unii care nu suntem bine văzuți de împăratul pentru prezenta mărturisire, ci suntem urâți și disprețuiți? Căci dacă i-am fi fost prieteni, ne-am fi bucurat sincer, mai ales dacă știam că vine la noi pentru binele nostru. Ce vrea să arate acest prolog? Că sufletul, învrednicit prin buna lui viețuire pe pământ, să-L aibă binevoitor pe Dumnezeu la vremea ieșirii, nu se va teme de îngerul trimis de Împăratul a toate la el. Ci va privi la el cu plăcere și va pleca la Stăpânul cu bucurie. Dar sufletul care nu se află astfel este limpede că se va tulbura și se va neliniști, neavând încredere în sine, nici mângâiere nu va afla nicăieri. Aici și un prieten și un frate poate să ne aline și să ne alunge neliniștea, dar dincolo, când vor lipsi toate acestea, îngerul va smulge dintr-odată și cu asprime bietul suflet. Și poate ne înfricoșăm de cuvântul acesta. Dar dacă auzul provoacă atâta spaimă, ce vom pătimi dacă vom fi în cercarea lor cu fapta? Cum va sta sufletul acela înaintea scaunului de Judecată al lui Hristos. Râul de foc, potrivit prorocului Daniil, curge înaintea lui, mii de mii stau înaintea Lui și zeci de mii de zeci de mii Îi slujesc Lui. Și Judecătorul este înfricoșător foarte și nemitarnic, și apărarea trebuie să fie până la ultimul cuvânt deșert, cum se spune în Evanghelie. Și cum va purta sufletul atunci? Și cu adevărat înfricoșător este să cadă cineva în mâinile lui Dumnezeu Celui Viu. Dar mai înfricoșător este când sufletul, predat osândei celei fără de sfârșit, va auzi dreapta sentință. Pentru care pricină, fraților, vă rog și vă cer, să ne împăcăm cu Dumnezeu mai înainte de moarte. Să câștigăm bunăvoința Lui. Să ni-i câștigăm prieteni pe îngerii care vor veni la noi. Să avem priveghetor ochiul minții. Să avem mintea nebiruită, fără să slăbim din rezistența împotriva patimilor. Dar chiar dacă vom aluneca puțin, îndată să ne ridicăm, stingând cu multe lacrimi săgețile arzătoare ale vrăjmașului și ridicând împotriva lui dorul lui Hristos. Căci mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului. Astfel încât, avem nevoie de rugăciunile unora pentru alții, de a ne îndemna unii pe alții. Mult pot lacrimile, străpungerea, și, mai înainte de toate și după toate, mult poate împărtășirea cu Sfintele Taine, față de care – nu știu cum –, văzându-vă pe voi atât de nepăsători, mă mir foarte. Dacă este duminică, veniți la Taine. Dar dacă este sinaxă în altă zi, voi nu participați nicidecum. Deși când eram în mănăstire, celui ce voia îi era îngăduit să se împărtășească în fiecare zi, iar acum împărtășirea este mai rară sau deloc. Și acestea le spun nu fiindcă vreau ca voi să veniți la împărtășire la întâmplare și oricum ar fi. Căci este scris: Să se cerceteze omul pe sine și așa să mănânce din pâine și să bea din pahar. Căci cel ce mănâncă și bea cu nevrednicie, osândă își mănâncă și bea, nesocotind Trupul Domnului. Nu aceasta spun, deci, Doamne ferește! Ci ca prin dorirea împărtășirii, atât cât este cu putință, să ne curățim pe noi înșine și să ne învrednicim de dar. Căci pâinea pusă înainte este împărtășire de viață. Căci zice Domnul: Eu sunt Pâinea care s-a pogorât din cer. Cine mănâncă din Pâinea aceasta viu va fi în veci. Și Pâinea pe care Eu voi da pentru viața lumii este Trupul Meu. Și iarăși: Cel ce mănâncă Trupul meu și bea Sângele Meu în Mine rămâne și Eu în el. Ai văzut dar negrăit și nesfârșit? Nu numai că a murit pentru noi, ci și pe Sine Însuși ni s-a pus nouă înainte spre mâncare. Ce semn de dragoste puternică mai mare decât acesta avem? Ce este mai mântuitor pentru suflet? Apoi mâncarea și băutura pusă înainte de obște nu este nimeni care să rămână să nu se împărtășească de ea în fiecare zi. Și dacă nu s-ar împărtăși, s-ar îngreuna foarte mult. Dar când nu este vorba de pâinea obișnuită, ci de Pâinea vieții și nu de paharul obișnuit, ci de paharul nemuririi, socotim lucrul cu indiferență și nu neapărat necesar. Chiar dacă acest lucru s-a întâmplat până acum, vă rog ca de-acum înainte să ne punem în siguranță, cunoscând puterea darului și, curățindu-ne cât este cu putință, să ne împărtășim cu Sfintele Taine. Și dacă se întâmplă să ne ocupăm cu vreun lucru de mână, de îndată ce bate toaca, lăsând lucrul, să venim și să ne împărtășim de dar cu multă râvnă. Și aceasta, cum cred, sau mai bine zis, cum este adevărat, ne va ajuta pe noi foarte mult, prin pregătirea pentru împărtășanie, să ne păzim curați. Căci dacă vom fi indiferenți față de împărtășanie, cum nu vom fi prinși de patimi? Dar Sfintele Taine ne vor fi nouă merinde pentru viața veșnică. Pe care fie să ne învrednicim a o dobândi, cu harul și cu iubirea de oameni ale Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia fie slava și puterea, împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

(Sfântul Teodor Studitul, Catehezele Mici, Cateheza 107, traducere de Laura Enache, în pregătire la Editura Doxologia)

De la același autor

Ultimele din categorie