Credinţa mea este dorul meu de Dumnezeu

Când nu e soare, cele mai grozave furtuni bântuie marea. Credinţa mea este potolirea furtunii din sufletul meu, fiindcă lumina Ta se revarsă în mine şi mă linişteşte. Credinţa mea este gândirea mea la Tine, care Te face, o, Atotştiitorule Doamne, să Te gândeşti la mine.

Credinţa mea Te vede, Doamne. Ea este lumina şi vederea departe văzătoare a ochilor mei. Ea este simţirea omniprezenţei Tale. Ea îmi trage genunchii la pământ şi îmi înalţă braţele spre Cer. Credinţa mea este legătura sufletului meu cu Tine. Ea îmi face inima să dănţuiască şi limba mea să cânte. Când rândunica se apropie, puii de rândunică se agită în cuib. Fiindcă încă de la distanţă ei simt sosirea mamei lor.

Credinţa mea este bucuria mea, căci tu vii, Maica mea. Dacă prietenul meu se gândeşte la mine în timp ce scrie o scrisoare într-un oraş îndepărtat, şi eu alung alte gânduri şi mă gândesc la prietenul meu. Credinţa mea este gândirea mea la Tine, care Te face, o, Atotştiitorule Doamne, să Te gândeşti la mine.

Când un leu e despărţit de leoaica sa, ochii leului sunt cuprinşi de dor după leoaica sa. Credinţa mea este dorul meu după Tine, când Tu eşti departe de mine, Frumuseţea mea. Când nu e soare, cele mai grozave furtuni bântuie marea. Credinţa mea este potolirea furtunii din sufletul meu, fiindcă lumina Ta se revarsă în mine şi mă linişteşte.

(Sfântul Ierarh Nicolae Velimirovici, Rugăciuni pe malul lacului, Editura Anestis, 2006, pp. 67-68)

De la același autor

Ultimele din categorie