Singurul grai care mai poate răzbi la inima oamenilor s-a dovedit că nu mai rămâne altul decât jerfa cuiva pentru ei. Când moare cineva pentru tine, pe acela nu-l poți uita niciodată.

La începutul unuia dintre războaie ieșise o lege că poți lipsi de la război dacă îți găsești un înlocuitor. Greu de găsit un înlocuitor de la moarte. Era undeva un om cu o casă de copii, dar necredincios, și trebuia să plece la război. Când era gata de plecare, iată că vine la el un tânăr și-i spune: „Eu sunt singur, chiar dacă mor, după mine nu plânge nimeni, merg eu în locul dumitale la război!”. Și s-a dus tânărul. După oarecare vreme tânărul cade rănit de moarte și, cum ajunge acasă, moare. Mormântul său era mereu împodobit cu flori și nimeni nu știa cine i le pune până când, într-o noapte, a fost găsit necredinciosul că-i duce flori la mormânt.

– Bine, dar tu crezi în Dumnezeu?

– Ba acum cred, fiindcă numai Dumnezeu i-a putut da tânărului acestuia iubirea de mine și de copiii mei, ca să meargă el în locul meu la moarte, și asta numai Dumnezeu a mai făcut-o când a trimis pe Fiul Său să moară în locul nostru.

(Părintele Arsenie Boca, Rostul încercărilor, Editura Pelerinul, Iași, 2008, pp. 10-11)