De ce sunt „fericiți cei ce plâng”?

Toți îi socotesc fericiți pe cei ce se bucură, iar pe cei ce jelesc, pe cei sărmani și pe cei ce plâng îi socotesc nefericiți. Domnul, însă, în locul celor dintâi îi numește fericiți pe cei din urmă, zicând: „Fericiți cei ce plâng”.

„Fericiți cei ce plâng, că aceia se vor mângâia.” Foarte greu este pentru noi, oamenii lumești și trupești, să înțelegem această poruncă. După cuvântul Sfântului Ioan Gură de Aur, porunca aceasta, s-ar părea, contrazice părerea întregii lumi, căci toți îi socotesc fericiți pe cei ce se bucură, iar pe cei ce jelesc, pe cei sărmani și pe cei ce plâng îi socotesc nefericiți. Domnul, însă, în locul celor dintâi îi numește fericiți pe cei din urmă, zicând: „Fericiți cei ce plâng”, deși toți îi socotesc nefericiți.

Dar, de plâns, putem plânge pentru felurite lucruri. Și fericiți se numesc aici nu cei care plâng pentru lucruri lumești, căci de plâns, plânge și răutatea neputincioasă, plânge și mândria umilită, plânge și iubirea de sine jignită... Și puține sunt, oare, lacrimile deșarte? Dar toate acestea sunt lacrimi păcătoase, lacrimi nefolositoare, lacrimi extrem de vătămătoare pentru cei ce plâng, căci ele provoacă moartea sufletului și a trupului, după cuvântul Apostolului: „Iar întristarea lumii aduce moarte” (II Corinteni 7, 10). Această întristare a lumii deseori duce la păcatul de moarte al deznădejdii.

Fericirea și mângâierea se dau celor ce plâng, pentru că noi slujim în chip nedesăvârșit și nevrednic Domnului sau chiar merităm mânia Lui prin păcatele noastre.

(Arhimandritul Ioan KrestiankinPregătirea pentru spovedanie, traducere Cristea Florentina, Editura Egumenița, 2014, p. 134)

De la același autor

Ultimele din categorie