Degeaba vrei să pari plin de pace, dacă ții minte răul și îl reproșezi cu prima ocazie
Se poate mânia și un om care are inimă curată, care nu ține minte răul și care este bun la suflet. Însă acest om, în mânia lui, nici nu va ocărî, nici nu va grăi cuvinte urâte. „Omul cel bun, din comoara lui cea bună scoate afară cele bune” (Matei 12, 35).
Vine un „moment rău” în care suntem stăpâniți de patima mâniei și scoatem în afară nu numai prisosul, ci și ceea ce este înăuntrul cisternei de otravă pe care o avem în sufletul nostru. Astfel, se întâmplă ca și cu marea: când se învolburează, scoate la suprafață lucrurile nefolositoare ascunse înlăuntrul ei și, oarecum, își curăță adâncurile. Sfântul Ioan Scărarul spune: „Am văzut oameni care, aprinși de nebunia mâniei, scoteau dinlăuntrul lor, ca printr-o vărsătură, ținerea de minte îndelungată a răului. Astfel, printr-o patimă s-au izbăvit de cealaltă”.
Se poate mânia și un om care are inimă curată, care nu ține minte răul și care este bun la suflet. Însă acest om, în mânia lui, nici nu va ocărî, nici nu va grăi cuvinte urâte etc. „Omul cel bun, din comoara lui cea bună scoate afară cele bune” (Matei 12, 35). Mânia este oglinda sufletului.
Desigur că a lăsa de-o parte cineva răutatea înseamnă un bine pentru sănătatea lui, însă „vărsătura” în sine este respingătoare, urâtă. Și acest „material” se găsea depozitat înlăuntrul ființei lui. De aceea, cei care în mânia lor scoteau ținerea de minte a răului își făceau, în același moment, bine sufletului lor. Ceea ce scoteau în afară era material respingător, urât, pe care îl depozitaseră în sufletul lor. Aceasta a fost marea lor greșeală: în loc să-și țină sufletul curat, l-au întinat, adunând înlăuntrul lui ținerea de minte a răului, însă, „din fericire, au pierdut-o, chiar dacă în acest mod!”.
Unii continuă s-o păstreze încă în sufletele lor, cu tot ceea ce înseamnă aceasta pentru propășirea lor duhovnicească. Sfântul Ioan continuă: „Pe aceștia i-am compătimit mai mult decât pe cei dintâi, pentru că prin întunericul ținerii de minte a răului au alungat din sufletul lor porumbelul, adică pacea și bucuria Duhului Sfânt” (Scara, Cuvântul 8, 18). „De râul care curge molcom să te temi!”, spune poporul, din experiență.
(Arhimandritul Vasilios Bacoianis, Nu te mai suport! – Arta împăcării cu tine însuți și cu ceilalți, traducere din limba greacă de Pr. Victor Manolache, Editura de Suflet, București, 2011, pp. 31-33)
Pe cât de mult aleargă omul să-i ajute pe ceilalți, tot atât prisosește harul lui Hristos în el
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro