Priveşte puţin şi în sus. Nu numai jos, nu numai la cele pământeşti. Priveşte puţin şi la sufletul tău.
Stareţul îndemna pe un oarecare fiu duhovnicesc al său care muncea până seara şi nu mergea la privegheri:
– Fiule, priveşte puţin şi în sus. Nu numai jos, nu numai la cele pământeşti. Priveşte puţin şi la sufletul tău.
– Părinte, insistă acela, nu am timp, nu apuc.
Odată, s-a îmbolnăvit tânărul acesta şi stareţul l-a cercetat la spital. Îndată ce l-a văzut întins pe pat, a pus degetul arătător la tâmplă, spunându-i:
– Îţi aduci aminte ce-ți spuneam?
– Ați avut dreptate, Părinte, a răspuns acela.
– Acum vezi în sus fără să vrei, a continuat Părintele Epifanie. Iar când te vei face bine, să priveşti în sus şi din propria voință.
(Părintele Epifanie I. Teodoropulos, Crâmpeie de viaţă, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2003, p. 105)

Despre Arhimandritul Epifanie Teodoropulos
Arhimandritul Epifanie a fost unul din marii duhovnici și canoniști ai Greciei din veacul al XX-lea. Ținut la evlavie în Sfântul Munte și întreaga țară pentru înțelepciunea sa duhovnicească, era nelipsit de la fiecare adunare a Sfântului Sinod al Bisericii Eladei pentru cunoștințele sale în privința Sfintelor Canoane al Bisericii. Încă din pruncie, de la cinci ani, lua parte la slujbele din parohia sa, postind și împărtășindu-se asemenea unui om mare. În 1949 absolvă cursurile Facultății de Teologie din Athena, iar în aceeași perioadă intră sub oblăduirea a celui ce i-a rămas părinte duhovnicesc până la moarte – Părintele Filothei (Zervakos), starețul mănăstirii Longovarda din Paros. În 1956 este hirotonit diacon, iar în 1961 ieromonah. A întemeiat în 1976 Sihăstria Preasfintei...