Despre cei adormiţi

Ştii tu cât ajutor caută cei adormiţi! Întrucât după moarte nu mai există pocăinţă, iar oamenii au plecat şi ei cu pete şi neajunsuri şi întrucât ei văd că ajutorul celor aflaţi în viaţă îi ajută mult să se desăvârşească şi să afle odihnă, tânjesc, caută şi doresc cu putere ca cineva să-i pomenească.

Ştii tu cât ajutor caută cei adormiţi! Întrucât după moarte nu mai există pocăinţă, iar oamenii au plecat şi ei cu pete şi neajunsuri şi întrucât ei văd că ajutorul celor aflaţi în viaţă îi ajută mult să se desăvârşească şi să afle odihnă, tânjesc, caută şi doresc cu putere ca cineva să-i pomenească. Ei mai doresc ca unul din moştenitorii lor să ajungă preot sau creştin luminat care să se îngrijească de ei. Am să-ţi relatez vedenia unui oarecare episcop pe care el însuşi mi-a povestit-o la rândul lui pe când slujeam împreună cu ani în urmă.

El mi-a relatat că era un preot care avea o problemă cu băutul şi adesea se îmbăta; aceasta a continuat mulţi ani la rând. În afara acestui lucru, totuşi, preotul era om virtuos şi cucernic, într-o zi bău vin ca de obicei şi se îmbată, iar apoi, înainte să-şi fi revenit complet din beţie, se duse şi sluji Liturghia. Atunci Dumnezeu îngădui să aibă loc un accident: vărsă Sfântul Trup şi Sânge al Domnului! Bietul om îngheţă de teamă, gândindu-se şi la pedeapsa grea ce urma s-o primească de la episcopul său! În cele din urmă, după ce se spovedi, episcopul îi spuse: „Du-te! Te voi anunţa când să revii şi atunci îţi voi da pedeapsa”.

Deci, în timp ce episcopul se afla singur meditând şi cugetând la cele de mai sus tocmai când lua stiloul pentru a scrie decizia de caterisire a preotului, văzu o mulţime nesfârşită de oameni de toate vârstele, feluri şi stare socială trecând pe dinaintea sa ca într-un film. Episcopul fu uimit de această vedenie, dar şi copleşit de teamă. Atunci toţi acei oameni laolaltă îi spuseră: „Prea Sfinţite Părinte, nu-l pedepsi pe preot; nu-l caterisi”. Apoi, treptat, dispărură.

După aceea, episcopul îl chemă pe preot să vină la el. Bietul preot era înspăimântat, gândindu-se că va fi caterisit. Episcopul îi spuse: „Spune-mi un lucru, pomeneşti tu multe nume atunci când slujeşti Liturghia?”. Preotul răspunse: „La proscomidie, Prea Sfinţia voastră, pomenesc tot felul de nume de multă vreme – de la regi şi împăraţi până la ultimul necăjit”. Episcopul îi spuse atunci: „Du-te, deci, şi ori de câte ori slujeşti Sfânta liturghie, să pomeneşti cât mai mulţi oameni cu putinţă, şi să ai grijă să nu te mai îmbeţi. Eşti iertat”. Mai apoi, preotul – cu ajutorul lui Dumnezeu – scăpă de beţie.

(Părintele Efrem Filotheitul, Comori duhovniceşti din Sfântul Munte Athos culese din scrisorile şi omiliile Avvei Efrem, traducere de prof. Paul Bălan, Editura Buna-Vestire, Bacău, 2001, pp. 379-380)

De la același autor

Ultimele din categorie