* Ispitele sunt ca furtunile de pe mare; în vremea furtunii lemnele și murdăriile din mare sunt aruncate afară; marea se curățește și devine liniștită. Prin ispite se face curățirea, apropierea de Dumnezeu, înfierea duhovnicească; la urmă omul devine un mic dumnezeu după har. Dar să-L rugăm pe Domnul să scăpăm de ispita din îngăduința Sa, pentru că atunci mântuirea omului atârnă de un fir de ață.

* Harul experienței de după ispită are valoare mult mai mare decât harul care vine și se face din mulțumire și fericire; căci acest har pleacă peste puțin timp, pe când harul experienței rămâne toată viața omului.

* Folosul ispitelor este mare, dacă ele provin de la Dumnezeu, spre învățătură. Prin ispite se dobândește virtutea. Dar să ne rugăm ca ispitele să nu vină din îngăduința lui Dumnezeu, căci acestea sunt mai presus de puterile noastre. Dumnezeu îngăduie asemenea ispite din pricina egoismului nostru; desigur toți avem egoism, dar aici e vorba de egoismul care și-a făcut locaș înlăuntrul nostru și nu vrem în nici un fel să-l dăm afară și atunci Dumnezeu îngăduie să vină peste noi ispite care sunt mai presus de puterile noastre. Atunci două lucruri se pot întâmpla: ori te smerești și Dumnezeu te iartă, ori, datorită marelui păcat al egoismului, te faci și mai rău și atunci se ajunge la sinucideri, ieșiri din monahism etc. De aceea să-L rugăm pe Domnul să ne izbăvească de asemenea ispite.

* Judecarea este egoism; nu vezi greșelile tale, ci pe ale celuilalt. Un părinte ce avea darul înaintevederii a văzut harul plecând de la un monah pentru că îl judecase pe un alt monah. Un avva s-a mântuit și numele i-a fost scris în cartea vieții întrucât nu i-a judecat pe frații ce se purtau necuviincios. Un alt avva a fost pedepsit trei ani de către un înger pentru că a căzut în judecarea aproapelui.

* Ispitele care vin la om au scopul de a-l smeri.

* Mi-a spus părintele meu: „Din ispitele mari am primit har mare, am simțit harul, l-am atins. De aceea trebuie să avem răbdare și să îndurăm cu nădejde ispitele“.

 

(Părintele Efrem Filotheitul, Despre credință și mântuire, Editura Bunavestire, Galați, 2003, p. 18)